Angajații care ar trebui să lucreze 24 de ore pe zi, conform contractelor. Autoritățile spun că e legal

Data actualizării: Data publicării:
doua joburi

Două sau mai multe contracte de muncă de opt ore în acelaşi timp. În România există deja o categorie de angajaţi care nu se teme de surmenaj şi munceşte simultan în mai multe locuri, cu contracte cu normă întreagă. E legal, spune Inspectoratul Teritorial de Muncă. Rămâne la latitudinea angajatorului să aprecieze dacă angajatul poate da astfel randament.

Cristian Puşcaş este arhitect şi cadru universitar. Angajat atât al unui biroul de arhitectură cât şi al Universităţii din Oradea cu contracte de opt ore, recunoaşte că sunt momente în care face cu greu faţă solicitărilor.

"Există astfel de momente când trebuie să-ţi aloci două zile, două nopţi, în timp ce eşti solicitat şi pe parte didactică. Au fost astfel de momente extrem de solicitante, dar satisfacţiile pe care le ai după îndeplinirea acestor sarcini compensează efortul pe care îl depui."

Nu e nimic ilegal, spun autorităţile. Din cele aproape 200 de mii de contracte de muncă din Bihor, câteva mii au acelaşi nume în dreptul angajatului. Rămâne la latitudinea angajatorului dacă plăteşte munca la nivel de opt ore, chiar dacă, fizic, este imposibil ca o persoană sa fie în două sau trei locuri în acelaşi timp.

"Anumite persoane au mai multe contracte de muncă a căror ore în baza contractului sau citite doar depăşesc 24 de ore pe zi. Dacă sunt 3 contracte cu 8 ore, fizic este imposibil să prestezi activitatea; asta nu înseamnă că nu pot să existe asemenea situaţii", consideră Marius Rotar, inspector şef ITM Bihor.

Ideea de a lucra în mai multe locuri simultan îi tentează pe cei care doresc să-şi rotunjească veniturile.

"Sunt tânără şi cred că este important să-şi faci un viitor până când se poate până când nu am copii, nu sunt căsătorită."

"M-aş angaja în două locuri de muncă în primul rând pentru un venit în plus faţă de salariile care sunt acum."

Cei mai mulţi însă nu se văd muncind pe rupte la mai multe job-uri.

"Sincer, nu m-aş angaja. Trebuie să mă gândesc şi la familie şi la prieteni şi momentan nu mă văd să mă angajez în două locuri."

Medicii spun însă că de la individ la individ există posibilitatea în cazul eforturilor intense sau surmenajului să apară apariţiei unor probleme de sănătate.

"Persoanele care lucrează în mai multe locuri sunt predispuse la oboseală cronică, senzaţie de surmenaj. De cele mai multe ori aceste persoane îşi ignoră mesele principale ale zilei pentru a putea desfăşura activitate profesională şi se expun la boli metabolice", susţine Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor.

Cel mai elocvent exemplu vine din China unde în anumite companii, muncitorii sunt surprinşi dormind în timpul programului pe scaune sau cu capul pe bancurile de lucru.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate