ANRP limitează relaţiile cu publicul doar la telefon și corespondenţă, pentru a preveni răspândirea infecțiilor

Data actualizării: Data publicării:
sediu-anrp

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) a luat decizia ca, începând cu data de 02.03.2020, activitatea de relații cu publicul să se facă doar prin telefon sau corespondență poștală. Instituția precizează într-un comunicat că a luat această măsură pentru a preveni eventuala răspândire a infecțiilor de natură virală, dat fiind numărul mare de petenți care se deplasează din întreaga țară la sediul instituției pentru a solicita informații sau a depune documente.

În sprijinul persoanelor care au nevoie de informații, A.N.R.P. își va modifica programul de audiențe telefonice, va desemna în mod suplimentar persoane calificate și va aloca mai mult timp pentru această activitate, dă asigurări Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Programul de lucru cu publicul

Astfel, de luni până joi, informațiile vor fi oferite telefonic pe toată durata programului de lucru, respectiv de la ora 09:00 la ora 17:00 (nu doar de la ora 12:00 la ora 16:00, ca în prezent).

Se vor acorda audiențe telefonice și în ziua de vineri, în intervalul orar 09:00 – 14.00.

Numerele de telefon, alocate în funcție de problemă

Pentru ca activitatea de informare să fie eficientă, persoanele sunt sfătuite să contacteze A.N.R.P. la numărul de telefon alocat domeniului de activitate al instituției care corespunde, punctual, nevoii de informare. Astfel:

  • 021-200 94 71 - pentru probleme legate de modul de soluționare a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001;

  • 021-200 94 70 - pentru probleme legate de modul de soluționare a dosarelor constituite în temeiul legilor de fond funciar;

  • 021-200 94 60 - pentru probleme legate de emiterea titlurilor de plată și a certificatelor de deținător de puncte;

  • 021-200 94 85 - pentru probleme legate de modul de soluționare a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003;

  • 021-200 94 68 - pentru probleme legate de modul de soluționare a dosarelor constituite de culte religioase și minorități naționale.

Atragem atenția că apelarea unui alt număr de telefon decât cel alocat strict unei problematici nu va conduce la primirea unui răspuns și, pe de altă parte, va bloca accesul altor persoane interesate de domeniul respectiv, menționează ANRP.

Unde se transmit documente în copile sau petiții

În situația în care se urmărește completarea dosarelor de despăgubiri cu documente, recomandăm înaintarea acestora către A.N.R.P. prin Poșta Română sau alte servicii de curierat, cu confirmare de primire.

Pentru transmiterea unor documente în copie sau a unor petiții, ANRP pune la dispoziție următoarele adrese de email:

  • petitii@anrp.gov.ro – Legea nr. 10/2001;

  • petitii.ff@anrp.gov.ro – legile fondului funciar;

  • plati@anrp.gov.ro – emiterea titlurilor de plată și a certificatelor de deținător de puncte;

  • legea290@anrp.gov.ro;

  • legea9@anrp.gov.ro;

  • culte@anrp.gov.ro.

La solicitarea expresă a petenților, pentru corespondența electronică primită la adresele de mai sus până în ora 14:00, vom trimite în aceeași zi numărul cu care au fost înregistrate documentele/ petițiile. Pentru corespondența primită după ora 14:00, numărul de înregistrare va fi comunicat în ziua următoare, precizează ANRP.

Așa cum se poate observa din raportările lunare postate pe pagina noastră, la sediul A.N.R.P. se acordă consiliere unui număr mediu de 750 de persoane, în timp ce alte aproximativ 500 de persoane depun documente la Registratura Generală, aflată în același spațiu, mai menționează instituția.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Alexandru Nazare. Ministrul se căsătorește cu o artistă de muzică populară
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Vedete care au fost la un pas de moarte pe 11 septembrie 2001. Cum a scăpat Michael Jackson de atentatele...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sandra Bullock și Nicole Kidman, confesiuni după 30 de ani de prietenie. Cum le-au schimbat pierderile...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Senatorii pregătesc creșterea pensiilor civile și militare. 10 proiecte de lege îi vizează pe pensionari
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă