Atribuţii extinse pentru poliţiştii locali: să dirijeze traficul şi să dea amenzi - proiect

Data publicării:
angajat-politia-locala1

Un grup de 14 parlamentari PNL a depus o lege prin care să permită, explicit, poliţiştilor locali să dirijeze traficul, să legitimeze şoferi şi să aplice amenzi, pentru a avea aceleaşi atribuţii ca Poliţia rutieră, având în vedere că actualele reglementări sunt vagi, iar practica a fost neunitară. La începutul anului, Avocatul Poporului a sesizat ICCJ cu un punct de vedere opus, de a interzice total poliţiştilor locali să exercite atribuţii în domeniul rutier.

Potrivit Legii 155/2010, care reglementează activitatea Poliţiei locale, instituţia are atribuţii şi în privinţa circulaţiei pe drumurile publice, însă ele nu sunt precizate explicit. OUG 195/2002, care prevede atribuţiile poliţiei rutiere, nu a fost modificată după intrarea în vigoare a Legii 155, ceea ce a dus efectiv la un vid legislativ. În practică, s-au evidenţiat aplicări neunitare ale legii, fiind cazuri în care Poliţia locală, în baza Legii 155, a aplicat amenzi, iar instanţa le-a anulat, iar alte cazuri în care ele au fost susţinute.

Proiectul iniţiat de cei 14 parlamentari PNL modifică OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, adăugând şi Poliţia rutieră la toate capitolele în care Poliţia rutieră are atribuţii.

Astfel, Poliţia locală va putea să îndrume, să supravegheze şi să controleze respectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice, dar şi să ia măsuri în cazul în care se constată încălcări. Poliţia locală va putea dirija traficul, să legitimeze şoferi, să aplice contravenţii şi să amendeze şoferii.

"Printre atribuţiile poliţiei locale intră şi reglementări ce privesc circulaţia pe drumurile publice, dar de care nu se ţinea seama întrucât OUG 195/2002 nu a fost actualizată şi modificată astfel încât şi poliţiştilor locali să le se recunoască aceste drepturi şi atribuţii pe care le au conform statutului lor", explică iniţiatorii.

Acest vid legislativ a fost identificat şi de Avocatul Poporului, însă instituţia doreşte să elimine total menţiunile privind atribuţiile în circulaţia pe drumurilepublice. În acest sens, Avocatul Poporului a iniţiat, în februarie, un recurs în interesul legii la ICCJ, pentru a se specifica faptul că doar poliţistul rutier poate aplica amenzi.

"În condiţiile în care nici Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi nici Regulamentul de aplicare al acesteia nu cuprind dispoziţii referitoare la competenţa poliţiei locale în materia circulaţiei pe drumurile publice şi procedura aplicabilă pentru constatarea contravenţiilor de către poliţia locală, iar Legea nr. 155/2010 stabileşte în mod generic competenţe de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor în sarcina poliţiei locale, Avocatul Poporului constată că nu există un cadru procedural pentru îndeplinirea de către poliţistul local a atribuţiilor în materia circulaţiei pe drumurile publice", atrăgea atenţia Avocatul Poporului.

Instituţia arată că, potrivit actualelor legii, poliţiştii locali nu ar putea interveni în trafic decât alături de un poliţist rutier.

Proiectul de lege a fost depus în Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri