Autoritățile din Bulgaria cer detalii despre condițiile de detenție în care Elena Udrea ar fi ținută în România

Data actualizării: Data publicării:
elena udrea
Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria, până la extrădarea sa. Foto: Digi24

Autoritățile din Bulgaria au cerut joi Ministerului Justiției din România detalii despre condițiile de detenție în care ar fi ținută Elena Udrea, în cazul în care ar fi adusă în România pentru a-și ispăși pedeapsa de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Răspunsul oficial va fi dat de Administrația Penitenciarelor, transmite ministerul într-un comunicat.

Ministerul Justiţiei a anunţat că a primit, joi, cererea autorităţilor judiciare de executare din Bulgaria cu privire la condiţiile de detenţie de care ar beneficia Elena Udrea în cazul predării către România.

„Cererea a fost înaintată de îndată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în vederea soluţionării. Administraţia Naţională a Penitenciarelor va transmite documentul finalizat către Ministerul Justiţiei care, conform legii, îl va înainta Tribunalului Bucureşti, ca instanţă emitentă a mandatului european de arestare (MEA). Tribunalul Bucureşti îl va comunica ulterior autorităţilor bulgare, asigurând şi traducerea acestuia”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Ministerul Justiţiei spune că acordă constant asistenţă tuturor autorităţilor române şi străine implicate în procedurile de executare a mandatelor europene de arestare, care solicită sprijinul, în limitele competenţelor acordate de lege şi cu respectarea deplină a independenţei organelor judiciare.

De asemenea, ministerul manifestă deplină deschidere şi disponibilitate şi în acest caz, cu garanţia respectării rolului conferit de lege şi de legislaţia unională aplicabilă.

Fostul ministru al Turismului are mandat european de arestare și a fost prinsă la sfârșitul săptămânii trecute în Bulgaria, după ce a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Ea a fost audiată și săptămâna trecută de o instanță din Bulgaria în legătură cu cererea de extrădare depusă de autoritățile române, dar instanța a decis ca fostul ministru să rămână în arest până când se va judeca apelul formulat de avocatul lui Udrea.

Elena Udrea a fost prinsă de grănicerii bulgari în 8 aprilie, când încerca să treacă granița spre Grecia, prin vama Kulata. Trecuseră doar câteva ore de când judecătorii instanței supreme anunțaseră sentința de condamnare.

Dacă nu va ajunge în România, Elena Udrea a spus că a cerut azil politic în Grecia, unde a închiriat o locuință unde ar putea să stea, pentru că, spune ea, „are grave probleme de sănătate”.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate