Autoturism Mercedes de 55.000 de euro, descoperit la intrarea în România, în aceeași zi în care cehii l-au dat în urmărire

Data actualizării: Data publicării:
1573026657188-6806-S4

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Borș au descoperit, în aceeaşi zi în care a fost emisă alerta, un autoturism marca Mercedes Benz, în valoare de 55.000 de euro, căutat de autorităţile din Cehia, informează un comunicat al instituției.

În data de 05.11.2019, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român B.R., în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Cehia, fabricat în anul 2019.

157302665982-6802-S4
157302665982-6802-S4

 

La controlul de frontieră, tânărul a prezentat certificatul de înmatriculare pentru autoturismul în cauză, iar în urma verificărilor, s-a constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Cehia în aceeaşi zi.

Cu privire la cele constatate, şoferul a declarat că nu ştia că autoturismul ar fi fost căutat de autorităţi.

Mijlocul de transport, în valoare de 55.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Borș, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât îi costă pe români un parlamentar? Salariu, diurnă, cazare și alte beneficii explicate pe cifre. Suma e...
Digi FM
Toni Iuruc rupe tăcerea după imaginile cu Simona Halep și milionarul Dorin Mateiu în Mykonos: „Să fie...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Costum de baie, machiaj extravagant, perucă verde-albăstruie. Delia se joacă și își cucerește fanii: "Ești o...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții”
Newsweek
LIVE Care sunt cele 2 bănci unde a intrat, deja, pensia pe card? Și în ce orașe? 2.500.000 pensionari iau bani
Digi FM
„Se stingea, nu mai era el”. Răzvan Lucescu, dezvăluiri despre ultimele luni din viața lui Mircea Lucescu
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
Jane Seymour dezvăluie că rolul din Dr. Quinn i-a salvat viața într-un moment cumplit: "Eram lefteră și pe...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...