Video Avertisment dur pentru România al unui oficial BNR, în contextul deficitului uriaș. „Ne remarcăm în mod negativ”

Data actualizării: Data publicării:
ID128059_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sursa foto: INQUAM/Octav Ganea

Avertisment dur din partea unui oficial BNR, în contextul în care România are un deficit uriaș, iar guvernanții pregătesc o serie de măsuri economice prin care să reducă gaura din buget. „Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă, de minimum un an și jumătate”, spune Alexandru Nazare, membru în Consiliul de Administrație al BNR.

Alexandru Nazare, membru în Consiliul de Administrație al BNR a spus la Digi24 că, în acest moment, cel mai important obiectiv este evitarea scenariului în care România ajunge la ratingul de țară junk, adică nerecomandată investițiilor. 

„Această situație de deficit în care suntem astăzi, de deficit, ne face cumva vulnerabili chiar în regiune, în timp ce Croația are a minus reconfirmat de Fitch, în timp ce Bulgaria se pregătește să intre în euro, noi suntem de 5 ani un deficit excesiv. Noi ne remarcăm în mod negativ chiar în cu competiția din Europa din Europa de Est, nu neapărat cu să ne comparăm cu cu alte țări”, a spus oficialul BNR la Digi24.

Poate sau nu retrogradarea ratingului de țară să fie evitată

Întrebat dacă poate retrogradarea ratingului de țară să fie evitată, expertul a răspuns: Nu că poate! Trebuie cu orice preț. Și ăsta e cel mai important obiectiv pe care trebuie să-l avem în vedere. (...) Nu vreau să discutăm un scenariu în care ajungem în junk din nou, deși suntem foarte aproape, dar trebuie orice preț evitat. Există un termen temporal”, a precizat oficialul BNR.

Acesta a mai explicat că pe 15 august, FICH va publica raportul, deci „toate aceste măsuri trebuie să fie publicate și să aibă efecte înainte de publicare a raportului FICH”.

 

Editor : Iulia Bălăianu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro