Avertizare de la ISU București-Ilfov: Adăpostiți-vă în case!

Data publicării:
avertizare isu

Bucureștenii - și nu numai - sunt sfătuiți să stea în case și să evite să petreacă timp în aer liber în orele și zilele următoare. Recomandarea vine chiar de la ISU București-Ilfov, care dă populației câteva sfaturi, motivate de prognoza de vreme severă emisă de ANM

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Ca urmare a prognozei emise de ANM, vă recomandăm următoarele:
 - Întrerupeți activitățile în aer liber;
- Adăpostiți-vă în locuințe sau în alte spații care prezintă siguranță;
- Evitați expunerea în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, corturilor, schelelor;
- Nu atingeți stâlpi și fire de electricitate” - se arată într-un mesaj postat pe Facebook de ISU București Ilfov.

Meteorologii au emis duminică o informare meteorologică valabilă de duminică, 5 mai, de la ora 15:00 până miercuri, 8 mai, la ora 9:00, interval în care va ploua mult, vor fi furtuni și temperaturile vor scădea accentuat.

Pentru București,ANM a emis o prognoză meteo specială

Din după-amiaza zilei de duminică, 5 mai, și până în dimineața zilei de 8 mai, gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar accentuat și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor aduna cantități de apă însemnate, 15…25 l/mp și izolat posibil peste 30…35 l/mp.

În zilele de duminică (5 mai) și de luni (6 mai) temperatura maximă va fi de 21-23 de grade, iar luni dimineața se vor înregistra 12-13 grade.

Vremea se va răci începând de marți, astfel încât dimineața se vor înregistra în jur de 10 grade, după-amiaza 11-13 grade, iar miercuri dimineața 6-7 grade.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri