Avertizare de ploi, ninsori şi vânt puternic. Care vor fi zonele cele mai afectate

Data publicării:
ploaie de toamna
Foto: GettyImages

Meteorologii au emis vineri dimineață o informare meteo de vreme rea, pentru toată țara. Astfel, în următoarele două săptămâni temperaturile scad sub normalul perioadei, cu precipitaţii insuficiente. Însă, după această perioadă, vor urma două săptămâni cu temperaturi peste normalul perioadei.

Cea mai mare parte a ţării este vizată de o informare meteo de ploi, ninsori şi vânt puternic începând de vineri după-amiaza până sâmbătă seara, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 noiembrie, ora 12:00 - 21 noiembrie, ora 17:00, aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării, începând cu regiunile nord-vestice, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 - 20 litri/mp.

În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpaţii Meridionali. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova, Muntenia şi Oltenia.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40 - 50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi temporar 60 - 70 km/h, viscolind ninsoarea.

La finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.

Cum va fi vremea în București

Vremea va fi închisă pe parcursul următoarelor două zile şi la Bucureşti, cu ploi pe parcursul nopţii şi intensificări moderate ale vântului, în timp ce temperaturile se vor situa între 4 şi cel mult 10 grade Celsius, reiese din prognoza de specialitate, publicată de ANM.

Cerul va prezenta înnorări, iar în cursul nopţii va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări spre sfârşitul intervalului, când viteza la rafală va atinge 35 - 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 9-10 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 4 grade.

De asemenea, pe parcursului zilei de sâmbătă, respectiv între orele 8:00 şi 17:00, vremea se va răci, iar cerul va fi mai mult noros şi temporar va mai ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 5-6 grade Celsius.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate