Băsescu, despre Caracal: Cumpănașu răspândește neîncredere spre propria-i glorie, iar dubiosul Tonel Pop s-a infiltrat în anchetă

Data actualizării: Data publicării:
basescu la digi

Fostul președinte Traian Băsescu îi acuză pe Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei și pe Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, că împrăștie suspiciuni despre anchetatorii care cercetează dispariția celor două fete, susținând că declarațiile lui Cumpănașu sunt de a „se menține în atenția publicului”, informează Mediafax.

„Este o anchetă care va da dimensiunea profesională a două notabilităţi şi a echipelor lor: Felix Bănilă, procurorul şef al DIICOT, şi investigatorul Radu Gavriş, poliţistul care are zero, repet, zero eşecuri în investigarea omorurilor din Bucureşti. În opinia mea, acest tandem elimină orice bănuială de incorectitudine sau lipsă de profesionalism a investigaţiei. Mai mult, ancheta nu se va opri la cazurile Alexandra şi Luiza. Dacă presupusul făptuitor este un criminal în serie sau dacă în spatele celor două crime se află şi o vastă activitate de trafic de fiinţe umane, nu există nicio şansă ca cei interesaţi să poată muşamaliza ancheta”, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

„Şi atunci, mă întreb ce justifică atitudinea de neîncredere în anchetatori transmisă sistematic populaţiei de dubiosul avocat Tonel Pop, care, având un istoric în relaţia cu interlopii din Caracal, a reuşit să se infiltreze în anchetă. Oare ce-l mână pe Tonel să afirme că anchetatorii plantează probe? Ce resorturi îl fac pe avocat să se comporte ca un impostor, publicând poze îmbrăcat în combinezonul anchetatorilor poliţiei? Impostorul nu are niciun fel de ruşine şi încearcă să lase impresia că el ştie cum trebuie condusă ancheta, în timp ce anchetatorii ori «plantează» probe, ori sunt nepricepuţi, ori vor să muşamalizeze adevărul, motiv pentru care nu ezită să-i atace pe anchetatorii profesionişti. Mai mult, Tonel este atât de convins de importanţa lui în anchetă şi pe acest pământ încât orice televiziune care ridică vreun semn de întrebare asupra sa şi a spuselor sale devine o televiziune care nu-l merită. Până la urmă, dubiosul avocat, cu sau fără fotografie în combinezon de investigator al poliţiei, a obţinut reprezentarea familiei Luizei, ceea ce îi permite probabil să afle detalii de mare interes pentru interlopul «Codiţă»”, consideră fostul șef al statului.

A doua persoană pe care o atacă Băsescu este Alxandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, despre care spune că are ieșiri publice în care pune la îndoială autoritățile doar pentru a se menține în atenția publicului.

„Un alt campion al împrăştierii suspiciunii asupra anchetatorilor este Alexandru Cumpănaşu, care, de la bun început, şi-a asumat postura de haiduc, ameninţând că-şi va pune la cingătoare scalpurile tuturor şefilor şi şefuleţilor din stat, din calitatea sa de „unchi” al Alexandrei. Cu siguranţă, „unchiul” Cumpănaşu o să ne povestească de câte ori a văzut-o pe Alexandra în viaţa lui şi cum a legănat-o pe Alexandra când era mică. Desigur, pentru a fi convingător în semănarea neîncrederii, „unchiul” neagă în spaţiul public rezultatul analizelor ADN făcute la IML şi cere contraexpertiză ADN în străinătate. Mai mult, în ultima sa ieşire publică, Cumpănaşu se arată nemulţumit că anchetatorii nu-l ţin la curent cu mersul anchetei, ca şi cum pentru EL anchetatorii ar putea încălca legea sau ca şi cum EL ar fi şi „unchiul şef” al lui Felix Bănilă şi al lui Radu Gavriş. Şi EL, Cumpănaşu, atinge culmea ridicolului reproşând că în weekend cercetările vor fi sistate, când, în realitate, investigatorii se află în casa lui Dincă. Cumpănaşu, ca şi Tonel, crede că el conduce ancheta, drept pentru care se arată supărat că deşi a dat anchetatorilor o listă de apropiaţi ai lui Dincă, aceştia nu au fost încă interogați şi de ce nu arestaţi pentru că i-a nominalizat EL”, a scris Traian Băsescu.

„Recenta exprimare, citez, «nu am cum să am încredere în autorităţi», arată că domnul Cumpănaşu este pregătit să stea multă vreme pe valul răspândirii neîncrederii în desfăşurarea anchetei, spre propria-i glorie, dar acest lucru, ca de altfel şi declaraţiile lui Tonel, vor fi de mare ajutor apărătorilor lui Dincă în instanţă, unde singura scăpare a criminalului poate fi demonstraţia că, în cursul anchetei, nu i s-au respectat drepturile şi, implicit, că nu a avut parte de un proces corect. Cert este că dubiosul avocat Tonel Pop are ca paravan reprezentarea familiei Luizei, la fel cum EL, Cumpănaşu, şi-a asumat reprezentarea familiei Alexandrei”, a mai transmis politicianul.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...