Video&Foto Bătălia de la Calais, 2021: scene de coșmar și dialoguri ca în Caragiale între șoferii români, jandarmii francezi și migranții ilegali

Mihnea Lazăr Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0574987903
Migranţi se caţără în spatele unui TIR la Calais, în speranţa că vor ajunge în UK. Foto: Profimedia Images

Cuţite, pietre şi adidaşi împotriva prelatelor, parbrizelor şi motoarelor: este arsenalul folosit de migranţii ilegali în noul „război ciudat” care se desfăşoară, deja de ani buni, în apropiere de Calais, la graniţa dintre UE şi UK, în ceea ce a devenit Vestul Sălbatic al lumii moderne. Cuţitele sunt folosite pentru a tăia prelatele tirurilor şi camioanelor de mărfuri, iar pietrele pentru a sparge parbrizele maşinilor care refuză să oprească. Pantofii sport sunt esenţiali pentru alergări (după camioane sau de poliţie, după caz). De altfel, termenul de „adidaşi” pare să fi devenit noul eufemism prin care unii şoferi români de TIR au ales să-i boteze pe migranţii ilegali. Orice tirist ştie că atunci când vede adidaşi în oglinda retrovizoare, e semn că maşina pe care o conduce e pe cale de a fi cucerită de acele persoane disperate să treacă dincolo, la Dover, în aparent acest Tărâm al Făgăduinţei cu numele de Regat Unit.

Scenele cu migranți ilegali care blochează autostrăzile din nord-vestul Franţei și încearcă să intre în camioane pentru a trece în Anglia au devenit zilnice. Odată cu „defrişarea junglei de la Calais” - cum era cunoscută până în 2016 tabăra de migranţi ilegali din regiune şi Brexit- s-a schimbat radical şi atitudinea autorităţilor franceze faţă de aceştia. 

„În privința migranților, francezii își doresc să scape de ei și de aceea nu desfășoară acțiuni de control. Prin 2016 migranții străini efectiv au fost mutați cu taberele lor. Acum, ei (autoritățile franceze) nu fac nimic în această privință. Migranții sunt mai protejați decât noi”, a spus Andrei, un șofer român care lucrează pe TIR-uri de 6 ani.

Imagine din timpul desfiinţării, de către autorităţile franceze, a junglei de la Calais, în octombrie 2016.
Imagine din timpul desfiinţării, de către autorităţile franceze, a „junglei de la Calais”, în octombrie 2016. Foto: Getty Images

Iar portul Calais a devenit un punct critic pe harta migraţiei ilegale.

„Sunt foarte agresivi. Nu eşti apărat. Poliţia nu are niciun interes”

„Calais e o zonă mai cu probleme. Probleme foarte mari”, a declarat, pentru Digi24.ro, şoferul Cătălin Câinaru.

profimedia-0576784801
Migranţi şi tiruri la Calais

„Acum câțiva ani a fost omorât acolo un polonez. S-au spart parbrize, s-au tăiat prelate. Inclusiv mie mi-au tăiat anul trecut prelata în renumita parcare cu plată de la Transmarck de lângă Calais- unde plătești 25 de euro pentru 9 ore. Mi-au tăiat prelata și tavanul, să urce africanii în mașină să-i traversăm în Anglia. Sunt foarte agresivi. Ies în stradă, aruncă cu pietre. Nu ești apărat. Poliția nu are niciun interes. Ultimul lucru e să ne protejeze pe noi. Nu se implică. Or fi depășiți numeric, depășiți de situație”.

@popshandor

#Calais #truckdrivers #foryou #nekedbe #migrantes #havegoodday

♬ Buna dimineata - Loredana & Costi & Culita Sterp

„Dacă prind un imigrant la mine în cabină și îl bat - îl prind și îl bat! - o să fiu pedepsit, chiar dacă sunt cetățean european. Acel imigrant are drepturi. Lui îi dă drumul poliția după câteva ore, să facă alte fapte”, a spus Câinaru.

„Noi, ca șoferi profesioniști suntem încadrați cu salariul minim pe economie. Un muncitor din construcții are 3.000! Noi avem pregătire, avem atestate și suntem încadrați la minim pe economie. E nasoală treaba”, a fost concluzia şoferului român.

„Metoda prin care un şofer român a scăpat de migranţii care i s-au urcat în TIR: „Am dat-o cu banul!”

„Acum în primăvară, am avut o problemă cu unii. Noaptea, în Franța, înainte de Calais”, își amintește șoferul Iulian Moldovan.

„De obicei, îi auzi și îi simți când se urcă în camion pentru că, inevitabil, se mișcă camionul. I-am auzit când s-or suit. I-am lăsat, ce să fac? Niciodată nu m-am dus la ei să încerc să îi dau eu jos. M-am dus direct la punctul de control. I-o văzut pe scaner. O venit o domnișoară cu un câine și care mi-a făcut un semn cu degetul, în sus. I-am spus: Știu! D-aia oricum treceam pe la voi!”.

De multe ori mi-au tăiat prelata, cu cuțitul și au intrat pe deasupra.

„Vara trecută, eram parcat și m-a trezit un microbuz care a parcat lângă mine cu nerușinare. Am văzut cum i-a dat jos din dubiță. M-am uitat în oglindă, îmi desfăcuseră prelata. Eu am claxonat și le-am zis: Bă, vedeți că nu mă duc în Anglia! S-au suit la loc repede în dubiță și au plecat. Eu în Anglia mergeam, dar am dat-o cu banul!”.

„Drumul de Anglia e foarte periculos. Jandarmeria şi poliţia franceză stau şi se uită”

Adriana Mureșan, şofer de TIR şi membru fondator al organizației „Voluntari în Europa” spune că şoferii români se confruntă de peste 10 ani cu astfel de probleme.

„Am o colegă care a făcut 9 luni de pușcărie pentru o familie de emigranți pe care i-a găsit-o vama franceză în remorcă. Cu toate probele depuse la judecată - ea oprise în benzinărie, ziua în amiaza mare, în pompă s-au urcat în camion și se vede pe înregistrare. A făcut 9 luni de pușcărie dintr-un an de condamnare, pentru trafic de persoane. Asta s-a întâmplat acum 7 ani”.

Migranţi ilegali aleargă spre un TIR în încercarea de a trece din Franţa în UK.
Migranţi ilegali aleargă spre un TIR în încercarea de a trece din Franţa în UK. Foto: Getty Images

Şoferii sunt între ciocan şi nicovală:„Dacă treci cu ei în Anglia și te prinde partea engleză, plătești 4.000 de lire de bucată. Cum o dai, cum o sucești, tu, ca șofer, ești executat! Nicicum nu e bine. Trebuie să te transformi în paznic. Dacă te transformi în paznic, te omoară, cum a pățit Mihai”, a spus Adriana Mureşan.

„Drumul de Anglia e foarte periculos. Din păcate, unii trebuie să circule și noaptea. Jandarmeria și poliția franceză stau și se uită. Au mai multă grijă să nu îi calci și să nu îi lovești”.

„Am fost în Anglia, dar de când a intrat colega mea în pușcărie am refuzat cursele de Anglia”.

Migranţi ilegali aleargă spre un TIR în încercarea de a trece din Franţa în UK.
Migranţi ilegali aleargă spre un TIR în încercarea de a trece din Franţa în UK. Foto: Getty Images

Dialoguri ca-n Caragiale între o șoferiță româncă și jandarmii francezi, în port, la Caen

„Ruta de Anglia e un adevărat coșmar”, a declarat, pentru Digi24.ro, Alina, şoferiţă de TIR de 8 ani. „Tufele, zonele mlăștinoase de lângă porturi, de pe lângă autostrăzi sunt împânzite de emigranți. Am pățit astfel de chestii. Prima întâmplare a fost acum 8 ani, la un Peco, aproape de trecerea cu ferry-ul către Anglia. Atunci lucram cu frati-miu. Am oprit să schimbăm bani. Când ne-am întors la camion, frati-miu zice: ia să fac o verificare. Când a trecut în spatele camionului, a văzut la alte camioane din parcare, parcate mai la umbră, mulți oameni - dar mulți! - care încercau să se urce pe ele, care pe unde puteau. El a încercat să ridice tonul, să strige. În momentul ăla au ieșit din tufe încă vreo 10. Eu eram cabină, nu am auzit, îmi puneam zahăr în cafea. Și intră cu viteză frati-miu înăuntru și-mi zice: mă, tu nu ai auzit că am strigat? Pfoai, câți sunt! E plin de africani și de emigranți pe aici!”, a povestit Alina.

Te trezești în Anglia că încep să-ți bată în ușă, ori îi vezi că ies pe deasupra

Altă întâmplare cu accente de teatru absurd s-a petrecut, la Caen, în 2017, înainte de intrarea în port.

„Am oprit la semafor, în sat. Când, deodată, aud un buf! Mă uit în oglindă: hopaaa, adidași!” Ăsta s-a urcat sus pe cabină. Dacă mă dau jos la el, ies alții. De frică, îți pot face ceva, chiar dacă nu vor să te omoare”, a spus Alina.

Migrant ilegal se agaţă de un TIR în încercarea de a trece din Franţa în UK.
Migrant ilegal se agaţă de un TIR în încercarea de a trece din Franţa în UK. Foto: Getty Images

„Aproape de port, vine Jandarmeria. «Ce se întâmplă?», întreabă jandarmii. «Avem un emigrant!», le spun. «A, nu-i problemă! Dați-i către port», răspund ei. La port, alți jandarmi. Le zic: «Avem un emigrant!» «Unde e?», întreabă ei. «Uitați-vă sus, pe cabină, la turelă!», le spun. «Nu aveți pe nimeni acolo, puteți trece», mi se răspunde. Eu: «Ba nu, că e unul acolo, nu pot trece!» Ei: «Nu, că nu e acolo nimic!». Urc în cabină, deschid turela: ăla era acolo. Cobor din camion și le spun: «Îi acolo!» Într-un final, vin cei din port cu o scară și se urcă pe ea: «Da, e acolo!» L-au tras de geacă și l-au dat jos”.

„M-am jurat că nu mă mai duc în Anglia. M-am jurat!”

Şoferiţa spune că jandarmii francezi „sunt bucuroși să scape de ei (de migranţi), să-i trimită la englezi”.

„Am avut o problemă la Calais, prin 2015-2016, și de atunci m-am jurat că eu nu mă mai duc în Anglia. M-am jurat!”, a declarat Cătălin, 46 de ani, şofer de TIR de 11 ani.

„Mi s-au oferit sume de bani foarte mari ca să fac Danemarca-Anglia și am refuzat. Atât de tare m-am speriat. Mergeam cu camionul, știam că nu trebuie să opresc, să nu fac pauză, să merg direct până la linie. Și m-am trezit cu un ditamai cataroiul. Imaginează-ți un cataroi care-ți intră în cabină. Am chemat Jandarmeria. Îmi pare rău, nu avem ce să facem, mi-au spus. Le-am cerut o hârtie, ceva, să justific. Stai  liniștit. Mă, nu pot sta liniștit! Mi-a spus că dacă mai ridic vocea la el, mă ia cu el! Ăsta a fost răspunsul lui: m-a tratat, efectiv, ca pe ultimul gunoi”.

migranti
Şofer din România prins în blocajul migranților de la Calais FOTO; captură video Facebook

Autorităţile franceze nu fac nimic, în timp ce în cercurile de extremă dreapta din Franţa se vorbeşte despre perspectiva unui „război civil”

La sfârșitul săptămânii trecute, peste 100 de migranți au blocat șoseaua de centură care duce spre portul Calais și au atacat cu pietre TIR-urile care se îndreptau spre Anglia, încercând astfel să-i oblige pe șoferi să-i urce în remorci.

Conform şoferului Cosmin Vicenţiu, acțiunile migranților au drept scop blocarea TIR-urilor și urcarea în remorcă.

Să urce oriunde, numai să treacă în Anglia

Şoferii români spun că, deși aceasta a devenit o practică, autoritățile franceze nu fac nimic. „Suntem singuri, nu ne protejează în niciun fel, dacă încercăm noi să ne protejăm de ei, chiar riscăm să fim arestați, amendați. Pentru că ei îi prind și după aceea le dau drumul puțin mai încolo, că au un lagăr, o chestie, la Calais, și le dă drumul și cu asta, basta. Îi dă jos din camion și nu le fac absolut nimic”, a povestit şoferul Cosmin Vicențiu.

profimedia-0364529080
Migranţi aleargă după un camion în încercarea de a se urca în el şi a ajunge în UK. Foto: Profimedia Images

În Franţa, în cercurile de extremă dreapta se vorbeşte deja despre perspectiva unui război civil. Aproximativ 75.000 de persoane au susținut o scrisoare deschisă semnată de mai mulți militari care avertizează în privința riscului de război civil din Franța.

Mesajul, publicat într-o revistă de dreapta, acuză guvernul francez că a făcut „concesii” în fața islamismului şi este asemănător cu un alt text publicat la sfârșitul lunii trecute și semnat de circa 1.000 de militari, inclusiv 20 de generali. În manifestul semnat de militari este denunțat „antirasismul” existent în Republică și care, împreună cu „islamismul și hoardele din suburbii” subminează statul francez și supun o parte din țară unor „dogme contrare Constituției”.

TEXT MODIFICAT

Citatul șoferului Cătălin Câinaru a fost modificat prin înlocuirea cuvântului „negrii” folosit de el conform înregistrării discuției, cu „africanii”. 

Citatul șoferiței Alina a fost modificat prin înlocuirea cuvântului ”negri” cu „africani” în propoziția „E plin de africani și de emigranți pe aici!”

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri