Bătrânul de 79 de ani atacat brutal la Milano de un român e în comă

Data actualizării: Data publicării:
chestor

Italianul în vârstă de 79 de ani care a căzut victimă unui român se află în stare gravă la spital și este în comă, anunță publicația Corriere della sera. Bătrânul a fost pus la pământ cu doi pumni de către Chestor Căldăraru, un român în vârstă de 29 de ani, chiar la intrarea din blocul în care locuia.

În imaginile surprinse de camerele de vedere se vede cum Căldăraru aștepta în fața blocului, vorbind la telefon. La un moment dat, bătrânul se apropie de intrare, cu plasele în mână, semn că se întorcea de la cumpărături. Nu a mai apucat însă să ajungă acasă. A fost pus la pământ și lăsat inconștient din doi pumni care l-au lovit fulgerător.

Apoi, românul l-a căutat prin buzunare, i-a furat portofelul și s-a făcut nevăzut. Poliția italiană l-a reținut câteva zile mai târziu pe autorul atacului brutal. Însă victima sa, bătrânul de 79 de ani, este în continuare în comă, la spital.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri