Broţişoarele, mărţişoare handmade realizate de o profesoară

Data actualizării: Data publicării:
brotisoare

Ce se întâmplă atunci când o profesoară tânără şi creativă se apucă să confecţioneze mărţişoare? Iau naştere opere de artă în miniatură, răspunde Anamaria Capotă, o artistă care realizează obiecte de podoabă pictate manual sau gravate cu flori şi modele tradiţionale. Orădeanca şi-a strâns creaţiile într-un "magazin al fericirii" şi le oferă ca o alternativă pentru mărţişoarele clasice, produse în linie, fără personalitate.

"Bazele mărţişoarelor sunt realizate dintr-o pastă de modelaj cu uscare la aer....care trebuie întinsă, după care vom tăia formele."

Aşa începe povestea mărţişoarelor confecţionate de Anamaria Capota. Pe primele le-a realizat acum cinci ani, când era încă profesoară de limba franceză într-o şcoală din Oradea. De trei ani a renunţat la învăţământ şi se ocupă doar de Boutique du Bonheur, aşa cum îşi numeşte afacerea cu mărţişoare.

"Tot timpul îmi plăcea să fac câte ceva, să meşteresc una, alta, dar povestea cu Boutique a început în urmă cu cinci ani. Atunci am început efectiv să lucrez, am început cu tehnica decupaj", povesteşte Anamaria Capota.

Aproape două săptămâni durează ca pasta de modelaj să se transforme într-un mărţişor. Acesta este pictat, gravat sau amprentat cu flori, îmbrăcat apoi în dantelă croşetată manual şi împodobit cu fir de aţă roşu şi alb.

"După ce e pictat, baza trebuie dată cu un lac pentru protecţie. O dantelă croşetată manual, e croşetată chiar de mama."

Pentru că pot fi purtate ca broşe, artista le-a numit broţişoare.

"La cele inspirate din natură folosim firicelele de lavandă, care e preferata mea. Acestea sunt amprentate practic în pasta de modelaj, după care se pictează."

"Intră în lumea ei total. Ce e super interesant e că îi place fiecare parte a procesului, că e vorba de a şlefui şi a umple tot atelierul şi toată casa de praf, până la a picta, până la (...) a interacţiona cu oamenii", spune Florin Capota, soţul Anamariei.

Anamaria face echipă cu soţul ei, care este designer grafic şi face ca mărţişoarele să ajungă la cei care doresc să le ofere cadou persoanelor dragi.

"Procesul e lung, de la realizarea bazelor, care trebuie să se usuce, mai apoi şlefuite, după aceea decorarea lor propriu-zisă. Ai nevoie de ceva timp, o perioadă de pregătiri din timp", explică Anamaria.

"Îşi urmează pasiunea, face ceea ce îi place şi nu am putut decât să o susţin 100% în toată treaba asta. Cu ce încerc eu să o ajut e partea de vânzare a produselor, de promovare, am ajutat-o cu site-ul, cu brandingul", spune soţul artistei.

Pe lângă broţişoare, Anamaria realizează şi obiecte decorative vintage pentru nunţi sau alte sărbători de peste an.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri