Bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță din 2022

Data actualizării: Data publicării:
turist cu bagaj intr-o camera de hotel
Vacanţele rezervate pentru Rusalii sunt cu 40% mai scumpe față de anul trecut Foto: Getty Images

Tichetele de vacanță se vor acorda din nou din 2022. Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru acordarea de vouchere a fost pus în dezbatere publică. Acestea se vor acorda până în 2026, iar valoarea lor va rămâne aceeași, 1.450 lei pentru fiecare salariat. Voucherele se pot folosi doar pe teritoriul României, iar celor nefolosite emise anul trecut li se va prelungi termenul până în decembrie 2022.

Ministerul Turismului  a anunţat că acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar în 2022 a fost principala temă de discuţie în cadrul primei întâlniri de lucru pe care Constantin Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, a convocat-o la sediul instituţiei cu reprezentanţi ai mediului asociativ de profil.

”Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanţă este un exemplu de bună practică şi aş menţiona o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulaţiei turistice interne, sprijinirea comunităţii locale, refacerea forţei de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar şi crearea unor noi oportunităţi de angajare. Din aceste motive, chiar astăzi am publicat în transparenţă decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022", a declarat Daniel Cadariu.

Potrivit proiectului OUG, acordarea, în perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2020, a indemnizaţiilor de vacanţă sau a primelor de vacanţă, după caz, sub forma voucherelor de vacanţă, în valoare de 1.450 lei ”s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România încurajând un număr de circa un milion de salariaţi români din cadrul instituţiilor de stat sau al societăţilor în care statul este acţionar unic sau majoritar, să-şi petreacă concediile în ţară”.

”Această măsură a atenuat o mare parte din efectele negative ale pandemiei COVID 19 asupra sectorului turistic, cetăţenii români posesori de vouchere de vacanţă achiziţionând pachete turistice în ţară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată. De altfel, un efect complementar al acestei măsuri a fost creşterea numărului de solicitări de autorizare a unităţilor de cazare. La nivel naţional, creşterea a fost de 10% comparativ cu anii precedenţi”, se arată în Expunerea de motive.

Având în vedere menţinerea efectelor negative ale pandemiei precum şi faptul că numărul cazurilor de infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 este foarte crescut în continuare, este necesară prelungirea valabilităţii voucherelor emise în perioada ianuarie - decembrie 2020 până la data de 31 decembrie 2022.

”Măsura menţinerii acordării voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026, prin aplicarea în continuare a dispozitiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la acordarea voucherelor personalului plătit din fonduri publice, va sprijini industria ospitalităţii, puternic afectată de efectele pandemiei COVID 19, în sensul recuperării pierderilor suferite ca urmare a suspendării activităţii structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi/sau alimentaţie publică sau a restrângerii circulaţiei persoanelor în anumite zone cu grad de infectare ridicat”, se mai arată în Expunerea de motive.

În perioada 2022 - 2026, voucherele de vacanţă vor fi emise doar pe suport electronic.

Decizia acordării voucherelor de vacanță vine după ce în acest an bugetarii nu au mai primit tichete cadou pentru petrecerea vacanțelor în România, iar în acest context turismul a avut de suferit pentru că mulți au ales calea vacanțelor de peste hotare.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate