Calvarul vasluianului declarat mort, deși e viu, nu s-a terminat. Bărbatul merge din nou în instanță

Data publicării:
vasluian si mort si viu 2

Constantin Reliu, bărbatul din Vaslui care a pierdut procesul prin care cerea anularea decesului său, se va prezenta din nou în fața instanței pentru a demonstra că e...viu.

În vârstă de 63 de ani, Constantin Reliu a apelat din nou la instanță și le solicită magistraților din cadrul Judecătoriei Bărlad să anuleze actul prin care a fost declarat mort. Bărbatul a chemat-o la judecată și pe fosta lui soție, cea care a solicitat ca pe numele lui să fie emis certificatul de deces.

Judecătoria Bârlad urmează să stabilească un prim termen al dosarului, după care magistraţii vor asculta ce au de spus ambele părţi, pentru a putea lua o decizie în acest caz, scrie Mediafax. Problema este că procesul ar putea dura cel puțin câteva luni, timp în care Constantin Reliu nu se poate angaja și nici nu poate pleca din țară. El trăiește acum din mila unei vecine, care îi duce mâncare, întrucât bărbatul nu are niciun venit.

"În acte sunt mort, deşi trăiesc. Nu am nicio sursă de venit, iar din cauză că în acte figurez ca fiind decedat, nu mă pot angaja, nu pot face nimic în ţară", spunea vasluianul.

Cazul uimitor al omului viu declarat mort a făcut înconjurul lumii. Presa internațională a relatat pe larg despre situația absurdă în care a ajuns bărbatul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri