Când vor fi restaurate clădirile șubrede din Centrul Vechi?

Data publicării:
cladiri vechi bucuresti

Toate clădirile şubrede din Centrul Vechi al Capitalei vor avea o nouă faţă, promite Primăria, care a alocat 10 milioane de euro ca să restaureze peste 300 de imobile ce s-ar putea prăbuşi la primul cutremur mai serios. Sunt deja deschise 40 de şantiere în centrul istoric al Bucureştiului, dar până când totul va fi gata mai e de aşteptat: termenul e 2020.

Situată pe Strada Franceză din Centrul Istoric al Capitalei, casa Vlasto înfruntă vremurile de 140 de ani. Trecerea timpului şi-a pus amprenta serios pe aspectul imobilului, dar şi pe structura de rezistenţă a acestuia. Geamuri sparte, bucăţi de tencuială căzute şi o structură care mai avea puţin şi ceda.

Clădirea, cu o istorie vastă în spate, a supravieţuit cutremurelor, dar a trecut şi prin două incendii care au distrus mare parte din acoperiş. Flăcările au pus în umbră şi elementele arhitecturale ale monumentului istoric La cei 69 de ani, Aurel Nacu a rămas printre puţinii care se ocupă cu restaurarea decoraţiunilor exterioare din acea vreme.

„Aici sunt nişte elemente originale luate de pe faţadă. Se decapează, se reastaurează. Se pregătesc cum a fost originalul, după care se execută matrice pe ea. Se dă cauciucul jos de pe piesă. Aşa...uşor...Mai mult. Şi iese o piesă care se montează pe faţadă”, explică Aurel Nacu.

- Mi-a plăcut să lucrez şi lucrez şi în ziua de azi. Cât oi mai putea, spune meșterul restaurator.
- Sunt mai rari cei care se opresc la meseria asta. E grea?
- Nu e grea. Trebuie să îţi placă.
- Vă mai aduceţi aminte câte clădiri aţi restaurat?
- Foarte multe. Şi pe timpul lui Ceauşescu, şi acum...

Casa Vlasto se află pe lista imobilelor în clasa I de risc seismic, iar Primăria Capitalei a alocat doar pentru această clădire 2 milioane de euro.
„Dintr-un număr total de 343 de imobile care sunt clasate în risc seismic I, Primăria a început 41 prin Compania Municipală Consolidări, alte patru proiecte fiind către nişte companii private”, spune Marius Coaje, consilier al primarului general.

„Era un foarte mare pericol public, mai ales că în zona asta sunt foarte multe restaurante cu mulţi turişti”, spune un locuitor din zonă.
- Cum arăta înainte de reabilitare?
- Foarte rău. Era aproape dărmată. Cred că cu timpul se vor realiza toate. Trebuie să avem un pic de răbdare. Dar e un început bun.

Pentru alte 38 de imobile se elaborează acum proiectele tehnice, iar anul viitor vor începe lucrările.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri