Carambol cu șase mașini pe Autostrada A1 București-Pitești, pe sensul spre Capitală

Data publicării:
accident pe a1
Foto: arhivă Poliția Română

Șase mașini au fost implicate, duminică seara, într-un accident rutier pe Autostrada A1 București – Pitești, în zona Bolintin Vale, pe sensul către Capitală. În autoturisme se aflau 13 persoane, două dintre ele fiind preluate de echipajele SMURD.

Potrivit ISU Giurgiu, în accidentul rutier de pe autostrada A1 București - Pitești, au fost implicate șase autovehicule, în care se aflau 13 persoane. Accidentul s-a produs pe sensul către Capitală, în zona localității Bolintin Vale.

Pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu un echipaj SMURD și cu o ambulanță SAJ. De asemenea, în sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Două femei, în vârstă de 45 și 48 de ani, din autoturisme diferite, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ.

În prezent, pompierii asigură măsurile PSI deoarece sunt scurgeri de carburanți pe partea carosabilă.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri