Casa de Pensii Timiş a rămas fără bani. Cum a dispărut uriaşa sumă din seifurile instituţiei

Data actualizării: Data publicării:
lei bancnote bani
FOTO: Agerpres

Două seifuri din incinta Casei Județene de Pensii Timiș au fost sparte, luni, hoții reușind să fugă cu o sumă importantă de bani.

Angajați ai Casei de Pensii Timiș au sesizat, luni, poliția prin 112 cu privire la faptul că s-a pătruns prin efracție în sediu, ar fi fost răvășite mai multe birouri, iar dintr-un seif a fost sustrasă o sumă de bani.

Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș face cercetări la fața locului.

Potrivit polițiștilor timișeni, luni dimineața, printr-un apel la 112 o persoană a sesizat faptul că sediul Casei Județene de Pensii Timiș, aflat pe str. Andrei Șaguna din Timișoara, a fost spart de hoți.

Din primele informații, se pare că persoane necunoscute au intrat prin efracție în clădire, forțând o ușă de intrare și au spart două seifuri.

Hoții au reușit să fugă cu o sumă importantă de bani.

La ora transmiterii acestei știri polițiștii fac cercetări la fața locului și încearcă să dea de urma hoților.

Potrivit unor surse din apropierea anchetei, în seifuri ar fi fost o sumă de aproximativ 200.000 de lei.

Sursa: mediafax

Redactare G. Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...