Cătălin Predoiu: Polițiștii care constată încălcarea unui ordin de protecție au obligația de prezenta imediat agresorul procurorului

Data publicării:
ID279114_INQUAM_Photos_George_Calin
Cătălin Predoiu Foto: Inquam Photos / George Calin

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că a semnat un proiect legislativ prin care, în urma cazurilor petrecute în ultima perioadă, protecția victimelor violenței domestice va crește. Astfel, polițiștii care constată încălcarea unui ordin de protecție sau a unui ordin de protecție provizoriu au obligația legală de a prezenta agresorul procurorului competent, imediat după găsirea acestuia, pentru a analiza și dispune cu privire la eventuale măsuri preventive.

„Am semnat un proiect legislativ care va îmbunătăți Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice. 

Proiectul crește protecția victimelor violenței domestice, după analiza recentelor cazuri grave de violență domestică care au demonstrat că încă mai sunt breșe în sistemul polițienesc, dar și cel judiciar”, a spus ministrul.

„Statisticile oficiale arată că în ultimii ani polițiștii au salvat nenumărate victime intervenind pentru protejarea lor, dar recentele cazuri cu violență domestică au arătat că încă mai sunt breșe create de aprecieri subiective greșite privind nivelul de intervenție și aplicarea procedurilor.

Pentru a înlătura aceste breșe și a elimina orice posibilitate de apreciere subiectivă tolerantă a polițiștilor și procurorilor, MAI propune introducere unei reguli noi, care prevede expres și explicit faptul că polițiștii care constată încălcarea unui ordin de protecție sau a unui ordin de protecție provizoriu au obligația legală de a prezenta agresorul procurorului competent, imediat după găsirea acestuia, pentru a analiza și dispune cu privire la eventuale măsuri preventive”.

Se înlătură astfel orice posibilitate de interpretare greșită a polițistului, el va reține și prezenta imediat procurorului pe oricine încalcă un ordin provizoriu de protecție.

Ministrul Predoiu spune că astfel se consolidează protecția victimelor, cadrul de intervenție pentru poliție, responsabilitatea instituțională dar și aplicarea consecventă a legii.

„Modificarea întărește instrumentele de protecție și elimină ambiguitățile care, în practică, au întârziat reacția operativă în recentele cazuri.

Sigur, o astfel de modificare trebuie mai întâi dezbătută public și astăzi am urcat pe site acest proiect pentru dezbatere.

De asemenea, el trebuie analizat și de Ministerul Justiției, care este coinițiator pe acest tip de instrument”, a mai spus ministrul.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment