Catedrala Neamului a fost sfințită. Credincioșii pot intra în altar până joi

Data actualizării: Data publicării:
sfintirea altarului

A fost o zi istorică în Capitală. În prag de Ziua Naţională, Catedrala Neamului a fost sfinţită după opt ani de lucrări, în prezenţa a zeci de mii de credincioşi, veniţi din toată ţara. Neoficial, la eveniment au participat 40.000 de pelerini. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Daniel şi de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, alături de un sobor de 100 de preoţi. În interior, pe parcursul slujbei de sfinţire au avut acces doar cei 2.000 de oficiali invitaţi, printre care şi premierul Viorica Dăncilă. Enoriașii au urmărit ceremonia de pe esplanada din fața clădirii, iar în orele următoare credincioşii sunt aşteptaţi să se închine în altar. Inclusiv femeile, care în mod obişnuit nu au voie în altar.

181124_CATEDRALA_ILUSTRATIE_015_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Catedrala Națională, numită inițial Catedrala Mântuirii Neamului, este sfințită la 25 noiembrie 2018, în ciuda faptului că nu este terminată Foto: Inquam Photos/ Octav Ganeaâ

Un vis al strămoşilor noştri s-a împlinit astăzi. Este mesajul transmis la unison de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, în ziua în care am asistat la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. O clădire la care se lucrează deja de opt ani şi care este mai înaltă cu 34 de metri decât celebra Casă a Poporului. Este proiectată să reziste peste 500 de ani şi este cel mai sigur loc din România în caz de cutremur major.

Cel mai sigur loc din România în caz de cutremur major

Aproximativ 40 de mii de pelerini din întreaga ţară au participat la slujba oficiată de Preafericitul Daniel şi de Bartolomeu I, alături de un sobor de 100 de preoţi. În interior, pe parcursul slujbei de sfinţire au avut acces doar cei 2.000 de demnitari invitaţi, printre care premierul Viorica Dăncilă cu mai mulţi membri ai Guvernului.

Din datele de până acum, peste 80 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, în principal din cauza frigului şi a oboselii.

Pe de altă parte, înainte să intre în curtea Catedralei Neamului, o parte dintre credincioşii sosiţi din toate judeţele ţării s-au îmbrâncit ca pe stadion. În imaginile filmate de o echipă Digi24, se vede că oamenii s-au călcat în picioare, iar pe chipurile lor se citeşte suferinţa. Mai multe femei au căzut și s-au lovit. Vă avertizăm că urmează imagini cu impact emoțional:

Incident la sfințirea Catedralei Neamului. Un preot și-a dat foc hainei în semn de protest

Ceremonia de sfinţire a Catedralei Naţionale nu a fost lipsită și de alte incidente. Un preot din Constanţa şi-a dat foc hainelor, nemulţumit de faptul că a fost sancţionat şi nu mai este lăsat să oficieze slujbe de superiorii săi. Preotul a fost implicat în 2015, într-un accident de circulaţie în urma căruia o persoană a murit. Maşina pe care o conducea a fost izbită de un autoturism condus de un şofer beat, care a decedat în urma impactului. Preotul spune că, deşi a fost victimă în incident, şefii săi au decis să îl suspende. De atunci s-a judecat în instanţele judecătoreşti, dar a pierdut. În urmă cu cinci zile, acesta i-a trimis patriarhului Daniel o scrisoare îi care reclamă nedreptăţile. Pentru că nu a primit un răspuns a recurs la gestul de astăzi de a-şi da foc. Bărbatul a fost dus la poliţie pentru a fi audiat.

ACTUALIZARE ORA 13:00 Începând cu această oră, credincioşii sunt aşteptaţi să se închine în altar. Inclusiv femeile pot intra în altar până joi, deşi în mod obişnuit acest loc este rezervat exclusiv bărbaţilor.

ACTUALIZARE. Este oficiată prima liturghie în Catedrala Neamului.

Citiți și:  Patriarhul Daniel: Sperăm ca peste trei ani să revenim la sfinţirea picturii în această catedrală

ACTUALIZARE. Aproximativ treizeci de persoane care participau, duminică, la slujba de sfinţire a Catedralei Mânturirii Neamului au avut nevoie de îngrijirile medicilor, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. Două persoane au fost transportate la spital, scrie News.ro.

ACTUALIZARE. Slujba de sfinţire a Catedralei Naţionale a început. Este oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă, şi de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor de mitropoliţi şi preoţi. Sunt prezenți mii de oficiali și credincioși. Interesant este că în afară de premierul Viorica Dăncilă, nu au fost prezenți politicieni foarte cunoscuți.

Urmăriţi transmisia în direct pe Digi24 sau live pe digi24.ro: http://www.digi24.ro/live/digi24

Citiți și: 

Povestea Catedralei Mântuirii Neamului

VIDEO. Momentul sfințirii Altarului la Catedrala Neamului:

ACTUALIZARE. Premierul Viorica Dăncilă participă la slujba de sfințire a Catedralei Neamului.

Catedrala Mântuirii Neamului este realizarea românilor şi a României, a afirmat, duminică, prim-ministrul Viorica Dăncilă, precizând că ne putem mândri cu acest proiect pe care trebuie să îl poarte în suflet toţi cetăţenii acestei ţări.

Citiți mai mult aici: Viorica Dăncilă: Catedrala Mântuirii Neamului - mândria pe care trebuie să o poarte în suflet orice român

sfintire catedrala sosire dancila inquam ganea
Premierul Viorica Dăncilă sosește la Catedrala Mântuirii Neamului pentru a lua parte la slujba de sfințire Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

ACTUALIZARE. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au ajuns la Catedrala Neamului pentru slujba de sfințire:

ACTUALIZARE. Primele imagini din interiorul Catedralei Neamului:

catedrala neamului interior - captura
Prima imagine cu catapeteasma din Catedrala Neamului Foto: Captură Digi24 TV

Citiți și: 

Catedrala Națională are patru buncăre antiatomice. Cifre, date și costuri pentru ridicarea celui mai mare lăcaș de cult din România


Peste 30.000 de credincioşi din întreaga ţară şi 2.000 de invitaţi oficiali sunt aşteptaţi, duminică, la sfinţirea Catedralei Naţionale (Catedrala Neamului), evenimentul fiind organizat de Patriarhia Română. În interiorul lăcaşului de cult vor intra doar invitaţii oficiali, iar credincioşii vor sta pe esplanada din faţa Catedralei şi vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate. Toţi credincioşii care doresc se vor putea închina în Altar până joi seara.

Programul ceremoniilor

Potrivit programului transmis de Patriarhia Română, duminică, începând cu ora 8:00, va fi oficiată Slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina în Catedrala Naţională, urmată la ora 9:00 de Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire. Liturghia va începe la ora 10:30 şi va avea loc în interiorul Catedralei Naţionale.

Slujbele vor fi oficiate de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă, şi de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor de mitropoliţi şi preoţi. 

La ora 13:00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naţionale pentru a fi cinstite de către credincioşi, după închinarea acestora în Altar.

Când pot pătrunde credincioșii în Catedrală

700 de autocare cu pelerini din toată țara sunt așteptate la București. Cei 30.000 de credincioşi aşteptaţi la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale vor sta pe esplanada din faţa Catedralei, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate. Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat la ceremonia de sfinţire, însă a anunţat că nu poatre participa, fiind la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European în care se discută proiectului de Acord al retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE).

Şeful statului a transmis, însă, un mesaj în care afirmă că „sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă, pentru credincioşii ortodocşi din ţară şi din diaspora, o sărbătoare cu o încărcătură istorică şi simbolică aparte”. În plus, Iohannis i-a primit, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, pe Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă, şi pe PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. 

După finalul Liturghei, toţi credincioşii pelerini ortodocşi prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfinţirii (25 noiembrie), cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfinţirii”), având posibilitatea să se închine în Altar, nou sfinţit.

Fără autorizație de incendiu

Catedrala Mântuirii Neamului nu are autorizaţie de securitate la incendiu, construcţia nefiind finalizată, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. 

„ISU Bucureşti-Ilfov a înştiinţat Mitropolia Munteniei şi Dobrogei –Arhiepiscopia Bucureştilor că, în condiţiile date, acesta poartă întreaga responsabilitate pentru siguranţa participanţilor”, au precizat pompierii bucureşteni. 

Ministerul Afacerilor Interne a decis să trimită la evenimentul de sfinţire a Catedralei mai multe echipaje de pompieri, poliţie, jandarmi şi medici pentru ca toţi participanţii să fie în siguranţă. 

Citiți și: 

Catedrala Neamului, amendată de ISU cu o zi înainte de sfințire

Recomandări pentru participanți

De asemenea, reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au transmis câteva recomandări pentru participanţi: 

• manevraţi cu grijă sursele de foc şi nu le ţineţi în apropierea materialelor inflamabile sau a obiectelor de vestimentaţie ale dumneavoastră sau ale celorlalţi participanţi;
• îmbrăcaţi-vă adecvat pentru temperaturile scăzute din această perioadă, mai ales în cursul nopţii;
• nu staţi perioade lungi de timp în spaţii deschise unde temperaturile sunt scăzute, în special dacă suferiţi de afecţiuni cardiorespiratorii sau de alte afecţiuni a căror evoluţie poate fi agravată de frig;
• nu expuneţi copiii cu vârste mici la temperaturi scăzute pentru perioade lungi de timp;
• dacă simţiţi disconfort sau acuzaţi probleme medicale adresaţi-vă celui mai apropiat punct de prim ajutor sau ambulanţă sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112;
• nu blocaţi căile de acces şi ieşire din zonă, respectaţi recomandările structurilor de asigurare a ordinii publice şi evitaţi zonele supra-aglomerate;
• nu vă deplasaţi pe căi de acces improvizate sau nedestinate publicului;
• nu staţionaţi lângă utilajele de construcţie pentru a evita rănirile accidentale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri