Cazul filmului întrerupt cu icoane la MȚR a ajuns în atenția presei internaționale

Data publicării:
filme mtr

Incidentul care a avut loc duminică, la Muzeul Țăranului Român, în timpul proiecției filmului „120 de bătăi pe minut”, când mai multe persoane care purtau pancarte, icoane și steaguri tricolore au urcat pe scenă, în semn de protest, a ajuns și în atenția presei internaționale. The Washington Post scrie că „protestatarii au întrerupt proiecția unei drame franceze despre SIDA”, considerând că aceasta „violează valorile tradiționale românești”.

Jurnaliștii americani amintesc că filmul difuzat la Muzeul Țăranului Român a câștigat Premiul cel Mare al Juriului la Festivalul de la Cannes și este o peliculă în care acțiunea se petrece în Parisul anilor '90 și care explorează teme precum homosexualitatea sau problemele cu care se confruntă persoanele infectate cu virusul HIV.

„Protestatarii au cântat imnul național și cântece religioase, în timp ce alții au ridicat pancarte și bannere cu mesaje precum „România nu e Sodoma” sau „Soros, lasă-ne copiii în pace”.

Grupul MozaiQ, care luptă pentru respectarea drepturilor minorităților sexuale, a condamnat „gesturile extremiste ale ultra-ortodocșilor și grupurilor conservatoare care propagă ura împotriva comunității LGBT” și le-a cerut politicienilor să dea semnale mai puternice că „discriminarea nu este acceptată în societatea romnească”.

Eram aproximativ 30-40 de cinefili care și-au cumpărat biletul, împresurați de acest grup de domni și doamne, care la rândul lor cred că aveau bilet de intrare. Filmul a început, după 2-3 minute au ocupat scena din fața ecranului, au început să cânte, să vină cu tot felul de mesaje mai mult sau mai puțin triviale, dând vina pe ambasade, Soros, Dragnea și problema principală fiind faptul că acest film nu trebuia să fie difuzat într-un spațiu sacru, dânșii considerând că acest cinematograf aflat sub tutela MȚR este strâns legat de spiritualitatea milenară a țăranului român”, a spus Tudor Giurgiu, la emisiunea Imparțial.

Regizorul a adăugat că a văzut în grupul respectiv persoane antisemite. „Ei probabil s-au organizat, nu a fost vorba de o acțiune spontană, a fost o provocare și o dorință de a-și impune agenda și de a face un pic de circ ieftin”, a adăugat el.

Întrebat dacă a fost un act de cenzură a artei, Tudor Giurgiu a răspuns că a fost „un lucru de prost gust, în primul rând”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri