CCR a avizat revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei

Data actualizării: Data publicării:
ccr membri curtea constitutionala digi24

Curtea Constituţională a dat aviz pozitiv, în ședința de luni, Legii de revizuire a Constituţiei adoptată săptămâna trecută de Senat, în calitate de for decizional, şi care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Urmează, așadar, să fie organizat referendumul pentru revizuirea Legii fundamentale.

ACTUALIZARE. În ședința de luni, magistrații CCR au decis că este constituțională legea adoptată săptămâna trecută de Senat.

Hotărârea plenului CCR a fost luată cu 7 voturi „pentru” și 2 voturi „împotrivă”.

Următorul pas pentru revizuirea Constituției este organizarea referendumului, iar pentru validarea acestuia este nevoie să se prezinte la urne 30% din cetățenii cu drept de vot. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat, vinerea trecută, că 18.917.485 de alegători figurau la 31 august în Registrul electoral. În acest caz, pentru validarea referendumului este nevoie de prezența la urne a 5.675.246 cetățeni cu drept de vot.

-----

Pe ordinea de zi a şedinţei de luni a CCR se află Legea de revizuire a Constituţiei României, în acest caz Curtea Constituţională sesizându-se din oficiu.

Potrivit articolului 146 din Constituţie, Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor la sesizarea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor legislative de modificare a Constituţiei.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat în 11 septembrie, cu 107 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” şi şapte abţineri, proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Liderii grupurilor ALDE şi UDMR au spus că fiecare dintre senatorii lor vor vota după cum le dictează conştiinţa, PNL şi PSD au spus că susţin proiectul, iar USR s-a declarat împotriva modificărilor.

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

De asemenea, o altă modificare introduce la acelaşi articol un nou articol II, cu următorul text: „Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Consituţia României, republicată".

Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat, în 1 septembrie, liderul PSD, Liviu Dragnea. „În primul rând, am dat un vot în Comitetul Executiv de susţinere a acestui obiectiv şi am stabilit care să fie data la care să aibă loc referendum şi s-a stabilit pentru 7 octombrie”, a declarat Liviu Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD. 

Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. 

Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat liderul PSD, Liviu Dragnea.

Surse politice au declarat pentru G4Media că PSD vrea două zile de vot pentru referendumul de modificare a Costituţiei pe tema familiei tradiţionale, iar Guvernul ar urma să adopte marţi OUG în acest sens. În paralel, ar urma să fie organizat şi un referendum pentru schimbarea denumirii judeţului Olt.

Pentru ca referendumul să se desfăşoare timp de două zile, este nevoie de modificarea legii referendumului, care prevede că ziua scrutinului este duminica. De asemenea, după aprobarea unei astfel de OUG, Executivul trebuie să adopte şi hotărâri de Guvern pentru stabilirea exactă a zilelor în care va avea loc consultarea populară.

Potrivit textului actual din legea referendumului, „cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.

Referendumul din anul 2003 pentru revizuirea Constituţiei s-a desfăşurat tot pe parcursul a două zile, din cauza riscului de a nu se atinge pragul necesar de prezenţă pentru validarea acestuia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri