CCR: OUG privind vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul, neconstituțională

telefon in mana
FOTO: Shutterstock

Curtea Constituțională a admis, marți, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului pe ordonanța de urgență care modifică funcționarea sistemului național 112 și care prevede vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul.

Instituția a transmis, într-un comunicat de presă remis marți Mediafax, că „Guvernul nu a motivat în cuprinsul actului normativ criticat situația extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată și nici urgența reglementării, limitându-se la a justifica oportunitatea și necesitatea reglementărilor, aspecte care nu se circumscriu criteriilor de constituționalitate prevăzute de art.115 alin.(4) din Constituție, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența constantă a Curții Constituționale”.

De asemenea, Curtea a constatat că „principala modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2000 adusă prin actul supus controlului de constituționalitate, respectiv cea referitoare la achiziționarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans, a fost amânată de două ori, mai întâi până la 31 decembrie 2019, apoi până la 31 martie 2020, în condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în data de 3 septembrie 2019, fapt care dovedește inexistența urgenței reglementării”, conform sursei citate. 

Pe 27 august 2019, în perioada Cabinetului Dăncilă, a fost adoptată ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență și a Ordonanței de urgență a guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice. Aprobarea OUG a fost făcută în prima ședință după vacanța parlamentară.

Pe 12 septembrie 2019, Avocatul Poporului a sesizat CCR privind OUG care modifică legea de funcționare a Sistemului național 112 și care prevede vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul precum și stocarea datelor celor care sună la 112. Instituția reclamă că nu se justifică situația de urgență.

„Având în vedere competența și vocația constituțională a Avocatului Poporului de apărare a drepturilor și libertăților persoanelor fizice, ținând seama de interdicția constituțională a adoptării ordonanțelor de urgență care afectează drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice”, arată Avocatul Poporului, într-un comunicat de presă.

Instituția condusă de Renate Weber a constatat, printre altele, că OUG nr. 62/2019 afectează drepturi, libertăți și îndatoriri cetățenești.

„Avocatul Poporului apreciază că se impune din partea legiuitorului delegat un spor de rigoare în motivarea urgenței, a dovedirii existenței unei situații extraordinare, cu respectarea principiului proporționalității restrângerii exercițiului drepturilor afectate și a jurisprudenței Curții Constituționale, exigențe pe care actul normativ criticat nu le întrunește. Argumentele utilizate în preambulul actului normativ nu sunt de natură să justifice situația extraordinară și nici urgența unui act normativ care, reglementând obligativitatea colectării datelor cu caracter personal și a stocării pe un termen nedefinit a acestora, limitează drastic exercitarea dreptului la viață intimă, familială și privată. Cât privește argumentul legat de necesitatea stringentă privind localizarea celor care apelează la 112, Avocatul Poporului menționează că aceasta era posibilă și prin reglementarea anterioară”, conform sursei citate.

Avocatul Poporului a mai transmis atunci că „din examinarea dispozițiilor legale nu rezultă scopul colectării datelor de identificare și nici asigurarea garanțiilor că acestea vor fi folosite exclusiv în scopul declarat în preambul. Finalitatea urmărită de legiutorul delegat, și anume reducerea apelurilor abuzive prin identificarea și sancționarea apelanților abuzivi, prin intermediul colectării datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele preplătite, nu constituie o situație extraordinară, nu este de natură a justifica urgența reglementării”.

În ceea ce privește completarea OUG 111/2011 privind comunicaţiile electronice, instituția transmite că Guvernul nu a justificat de ce nu poate fi amânată reglementarea sau de ce este necesar ca regulile de colectare a datelor utilizatorilor de cartele preplătite să fie făcute prin ordonanţă de urgenţă.

Avocatul Poporului a argumentat că aceeași reglementare a fost, anterior, declarată neconstituțională de către CCR.

„De altfel, urgenţa reglementării nu se justifică nici prin prevederile conţinute, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 nu cuprinde nicio măsură de aplicare imediată de natură să rezolve o situaţie extraordinară. Dimpotrivă, aplicarea efectivă a soluției legislative privind colectarea datelor de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM preplătite se realizează începând cu data de 1 ianuarie 2020. (...) Avocatul Poporului reamintește faptul că, prin Decizia nr. 461/2014 a Curții Constituționale, a fost admisă obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2011, în ansamblul ei. Comparând textele din actul normativ constatat neconstituțional și cele din art. II al ordonanței de urgență criticate, Avocatul Poporului observă că unele conțin aceleași soluții legale”, mai arată instituția.

Avocatul Poporului a observat faptul că O.U.G. nr. 62/2019 încalcă art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin afectarea dreptului la viață intimă, familială și privată, prevăzut de art. 26 din Legea fundamentală și art. 11 și art. 20 prin raportare la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instituția mai notează că măsura colectării datelor aparținând utilizatorilor de cartele prepay nu este adecvată pentru sancționare celor care apelează abuziv Serviciul de urgență 112.

„În fine, Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este în contradicție cu dreptul și jurisprudența europeană în materia comunicațiilor electronice și nu asigură un cadru adecvat și suficient de protecție a datelor cu caracter personal de la dispoziția administratorului SNUAU, conform legislației europene în materie, măsura colectării însăși fiind neadcvată în sensul depășirii scopului propus – acela de sancționare a apelanților abuzivi la Serviciul de urgență”, conchide sursa menționată.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate