Ce au discutat Putin și Trump despre scutul de la Deveselu

Data actualizării: Data publicării:
President Trump And President Putin Hold A Joint Press Conference After Summit
Foto: Guliver/Getty Images

Donald Trump și Vladimir Putin au avut, luni, un summit la palatul prezidenţial din capitala Finlandei, despre care Kremlinul a spus că este principalul eveniment al verii şi o întâlnire de o mare importanţă pentru întreaga lume. Cei doi lideri s-au întrecut în laude şi proclamat victorii după întâlnirea lor. Nici nu le-a fost prea greu să anunţe succesul, pentru că agenda evenimentelui a fost foarte ambiguă. Dar am aflat de la Vladimir Putin că scutul antirachetă din România şi-a făcut loc în discuţiile cu Donald Trump, alături de Ucraina şi Siria.

President Trump And President Putin Hold A Joint Press Conference After Summit
Foto: Guliver/Getty Images

La cel mai urmărit summit al anului, și România a fost pe agendă. Vladimir Putin şi Donald Trump au vorbit despre scutul antirachetă de la Deveselu, care, după cum se ştie, e mare motiv de supărare pentru Rusia.

După trei ore de discuţii, doar cu translatorii, președintele american și cel rus au venit în faţa jurnaliştilor și au spus că au vorbit, printre altele, despre Ucraina, Siria şi arsenalul militar, inclusiv despre scutul antirachetă amplasat în România. 

Nu a existat o agendă oficială în care să apară informaţii despre eventuale discuţii legate de scutul de la Deveselu, aşa cum a scris presa străină, dar Vladimir Putin a menţionat subiectul scutului în conferinţa comună de presă cu Donald Trump. E drept, foarte pe scurt.

„Este o situaţie periculoasă cu sistemul global de apărare antirachetă al SUA”, a spus Putin. 

„Credem că este necesar să lucrăm împreună pentru o agendă a dezarmării, pentru cooperarea militară şi tehnică. Aici intră extinderea Tratatului pentru limitarea armelor ofensive strategice, este o situaţie periculoasă cu sistemul global de apărare antirachetă al SUA, care nu respectă Tratatul INF. Şi desigur să lucrăm pentru a preveni plasarea de arme în spaţiu”, a punctat liderul de la Kremlin.

Citiți și:  Ce ar trebui să ne îngrijoreze după întâlnirea Trump-Putin?

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri