Exclusiv Ce spune președintele AmCham România despre ratingul de țară și ce ne așteaptă pe viitor: „Evaziunea fiscală e canceroasă”

Data publicării:
grafic economie bani
Foto: Profimedia Images

Vlad Boeriu, președintele American Chamber of Commerce in Romania (AmCham), a vorbit, în exclusivitate la Digi24, despre cum sunt percepute măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan în mediul privat.

Mediul privat, firește, este îngrijorat de măsurile care s-au luat, dar în același timp, din ceea ce văd eu, mediul privat înțelege necesitatea acestor măsuri și riscurile în lipsa unor măsuri”.

Îngrijorarea principală a fost, să zicem, nivelul de creștere a taxelor și o posibilitate care s-a vehiculat mai multă vreme, aceea de impozitare progresivă, care credem noi că ar fi adus mari probleme mediului economic. Cota unică este unul din puținele avantaje competitive pe care România le are. Retrogradarea… Ratingul de țară este cel mai mare risc și din reacțiile internaționale pe care le vedem în zilele acestea pare că ne îndreptăm într-o zonă favorabilă.

Cu referire la raportul Moody’s privind economia României, care dă semne că merge într-o zonă pozitivă, Vlad Boeriu a precizat că și rating-urile de țară parcă se îndreaptă într-o direcție bună. Și răspunsul Comisiei Europene, ieri, la ședința ECOFIN, a fost unul încurajator”.

Mediul de afaceri înțelege că e nevoie de anumite măsuri, se așteaptă ca aceste măsuri să vină și pe partea de cheltuieli ale statului și aici ne așteptăm la pachetul doi și trei, așa cum a fost el denumit de către prim-ministru. Riscul major, v-am spus, retrogradarea de țară, cota unică. Mai avem niște situații în fiscalitate care, credem noi, trebuie remediate. Impozitul minim pe cifra de afaceri, impozitul pe construcții speciale și, în general, impozitările acestea gândite autohton, să mă exprim așa, care nu se regăsesc în sisteme fiscale civilizate, îndepărtează investițiile și aici ar trebui gândit pe termen mediu care ar fi soluția de eliminare a acestor impozite.

Referitor la evaziunea fiscală, directorul AmCham a spus că e foarte mare în țara noastră. „Fie că vorbim de marea evaziune fiscală, fie că vorbim de mica evaziune fiscală (…) este foarte canceroapentru mediul de business. Și aici credem că trebuie luate măsuri clare de luptă cu evaziunea și să nu ne mai prefacem că luptăm cu evaziunea”.

Președintele AmCham a făcut precizări și în contextul războiului de la graniță, de pe teritoriul Ucrainei.

„Dacă ne uităm, investițiile americane în România au crescut. Vorbim de un total de aproximativ 9 miliarde de investiții în România, Statele Unite au ajuns pe locul patru ca top investitor și cel mai mare investitor din afara Uniunii Europene. Sunt niște arii într-adevăr extrem de importante, atât din punct de vedere economic, cât și poate din punct de vedere al securității”.

Citește și:

Agenția de rating Moody's salută măsurile fiscale adoptate de guvernul Bolojan: „Un pas important” pentru echilibrarea bugetului

Oamenii de afaceri cer politicienilor să nu treacă la impozitare progresivă: „Nu va aduce veniturile bugetare necesare pe termen scurt”

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...