Ce spune Raed Arafat, întrebat dacă nu este „ruşinos” ca, la 10 ani de la Colectiv, România să nu aibă un centru pentru mari arşi

Data publicării:
Şeful DSU, Raed Arafat, face declaraţii de presă.
Raed Arafat, şeful DSU. Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat joi, întrebat dacă nu este „ruşinos” ca la zece ani de la tragedia Colectiv România să nu aibă un centru pentru mari arşi, că nu DSU se ocupă de aceste centre. „Eu nu am cum să vă dau motivaţii. Chiar dacă unele le ştiu, nu pot să mă pronunţ în locul colegului de la Ministerul Sănătăţii, a spus Raed Arafat.

Şeful DSU, Raed Arafat, a fost întrebat joi, într-o conferinţă de presă la guvern, în contextul transferului în străinătate a doi dintre pacienţii răniţi în explozia din judeţul Bacău, dacă nu este „ruşinos” ca până în momentul de faţă, la zece ani de la tragedia din Colectiv, România să nu aibă un centru de mari arşi şi în continuare persoane aflate în asemenea situaţii grave să fie trimise în străinătate.

„Este foarte simplu răspunsul la această întrebare. Nu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, nu Ministerul de Interne se ocupă de centrele de arşi. Deci eu nu am cum să vă dau motivaţii. Chiar dacă unele le ştiu, nu pot să mă pronunţ în locul colegului de la Ministerul Sănătăţii. Astfel de întrebare se adresează ministerului care se ocupă de tema şi autorităţile care se ocupă de construcţie, că există construcţii în curs de realizare şi tot”, a declarat Raed Arafat, citat de News.ro.

Şeful DSU a adăugat că nu ştie stadiul acestor construcţii şi nici care este situaţia.

„Ştiţi foarte bine competenţa Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Este în prespital, în unitatea de primiri Urgenţă. Noi asigurăm transportul, transferul, asigurăm intervenţiile de urgenţă şi pentru arşi, pe baza protocolului care există şi ordinului Ministrului Sănătăţii, în momentul în care un comitet de la un spital stabileşte că pacientul trebuie transferat afară, noi suntem anunţaţi, avem punctele de legătură şi anunţăm că avem nevoie de transport. Ne ajută foarte mult ataşaţii Ministerului de Interne din fiecare ţară să găsească locuri. Şi astăzi, tocmai cu sprijinul ataşatului nostru de Interne, am găsit foarte rapid două locuri la Gratz, între timp şi domnul ministru al Sănătăţii a găsit două locuri la San Donato, în Italia”, a mai precizat Arafat.

„Nu este la mine”

Şeful DSU a spus că vineri vor fi transferaţi pacienţii la Gratz şi că este posibil ca ulterior să mai fie transferaţi alţi doi pacienţi la San Donato, în Italia, unde există două locuri.

Raed Arafat a adăugat că, deşi acum există o colaborare „mult mai bună” ca până acum cu Ministerul Sănătăţii, nu poate spune de ce nu sunt finalizate centrele pentru mari arşi sau care este stadiul construirii lor.

„Încă o dată, repet. Nu este la mine, nu este în competenţa Ministerului de Interne. N-avem cum să răspundem la acest lucru”, a conchis Arafat.

O explozie s-a produs, miercuri, într-o locuinţă din Letea Veche, judeţul Bacău, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. Ministerul Sănătăţii a precizat că o fată de 14 ani cu arsuri pe 40% din corp a fost dusă cu un elicopter SMURD la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, iar trei adulţi cu arsuri pe 50-70% din suprafaţa corporală au fost direcţionaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, a fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă pentru transferul pacienţilor în străinătate.

Astfel, doi dintre cei trei adulţi în stare gravă au primit acceptul şi vor fi transferaţi la Clinica Graz, din Austria. Ministerul Sănătăţii anunţă, de asemenea, că a contactat şi Clinica San Donato din Italia pentru două locuri.

Potrivit medicilor, fata de 14 ani care a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corporală este în stare stabilă, iar aceştia iau în calcul detubarea ei. Cei trei adulţi sunt în continuare în stare gravă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații