Cele 3 scenarii propuse de Raluca Turcan pentru anul școlar în curs, inclusiv repetarea anului: "Vom vedea"

raluca-turcan-digi24

Vicepremierul Raluca Turcan cere Ministerului Educației să analizeze trei scenarii în privința anului școlar în curs, în contextul coronavirusului.

”Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a declarat Raluca Turcan, la RFI.

Raluca Turcan a mai adăugat că ”toate scenariile sunt posibile, nu există o țară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”.

Președinte al Asociației de Părinți: Declarația Ralucăi Turcan privind varianta înghețării anului școlar este destul de iresponsabilă

Declarația vicepremierului Raluca Turcan privind varianta înghețării anului școlar este destul de iresponsabilă în condițiile în care 80% din materie a fost aproape parcursă, a declarat la Digi24 Gabriel Chicioreanu, reprezentant al Asociației de Părinți București -Ilfov.

"Copiii au depus deja cu profesorii diligențe să recupereze materia în online. Dacă Raluca Turcan are alte informații privind amânarea anului școlar ar trebui să ni le spună. Sunt riscuri privind unele întârzieri, dar cred că totul se poate desfășura normal".

Ministerul Educației anunțase pe 17 martie că elevii și studenții nu vor repeta anul școlar

Ministerul Educației a anunțat, pe 17 martie, că informația privind eventuala înghețare a anului școlar 2019-2020 din cauza declarării stării de urgență este una eronată, iar elevii și studenții nu vor repeta anul școlar. 

„Indiferent de situația în care ne aflăm, îndemn părinții, cadrele didactice, elevii și studenții să se informeze numai din surse oficiale și să nu ia în seamă fake news-urile care au invadat spațiul online. Totodată, trebuie să dăm dovadă de calm și de responsabilitate și vă asigur că măsurile pe care le vom lua vor fi în sprijinul elevilor și al studenților. Nu s-a pus problema înghețării anului școlar!

Elevii și studenții nu vor repeta anul școlar sau pe cel universitar. Înțeleg îngrijorarea celor care vor susține examenele naționale și, în acest sens, vă asigur că în aceste momente, Ministerul Educației și Cercetării lucrează la o serie de măsuri clare și eficiente pe care le va comunica public, în cel mai scurt timp, în mod oficial. Deocamdată, trebuie să fim responsabili, să arătăm solidaritate și să continuăm învățarea de acasă”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

Editor: I. I. 

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate