Cele două cauze care au dus la excluderea Laserului de la Măgurele din proiectul european de cercetare

laserul de la magurele
Laserul de la Măgurele nu a fost inclus în programul ELI-ERIC

Ministrul Cercetării, Ciprian Teleman, a explicat la Digi24 care au fost motivele pentru care Laserul de la Măgurele nu a fost inclus în proiectul european de cercetare ELI-ERIC. El a spus că mai sunt lucruri de clarificat, dar a dat asigurări că România va face parte din proiect cel târziu până în mai 2023. 

"Acest proiect este de fapt un consorțiu administrativ, o entitate administrativă care administrează bugetul acestei infrastructuri și agenda de cercetare. România, Cehia și Ungaria au infrastructuri într-un anumit stadiu de implementare", a precizat ministrul Cercetării.

Ciprian Teleman a dat asigurări că România va face parte din acest consorțiu și că opțiunea principală este în acest sens, dar că "mai sunt lucruri de clarificat".

"Odată cu finalizarea proiectului, drepturile de proprietate asupra laserului vor trebui cedate unei entități europene, iar acum legislația nu permite acest lucru, așadar că vor trebui făcute adaptări legislative.

În al doilea rând, fiecare țară membră a acestui consorțiu participă cu o contribuție pentru bugetul acestui consorțiu, care este de 75 de milioane de euro pe an, plus cheltuieli de mentenanță, care sunt în sarcina guvernului fiecăreia din cele trei țări", a explicat Teleman.

"Faptul că nu am reușit să bifăm toate punctele, că au apărut anumite neîncrederi este doar o temporizare a intrării noastre în acest consorțiu, dar se va întâmpla. Cel târziu la data finalizării proiectului, care e luna mai 2023, România va face parte din acest consorțiu", a conchis el.

"Comisia Europeană a luat mult așteptata decizie de a stabili ca proiectul Extreme Light Infrastructure (ELI) să devină un European Research Infrastructure Consortium (ERIC). Infrastructura ELI este formată din cele mai mari centre de cercetare din domeniul laserelor din lume. Țările gazdă, Cehia și Ungaria, au aplicat pentru asta în luna mai 2020. Decizia de a aproba aplicația vine după ani de negocieri", se arăta în comunicatul de presă postat în 5 mai pe site-ul eli-laser.eu.

"Această decizie înseamnă că amplasamentul laboratorului poate funcționa în mod legal împreună, ca o singură organizație. Decizia vine într-un moment important, deoarece tranziția la operațiuni are loc deja, iar interesul oamenilor de știință este puternic", spune Allen Weeks, directorul general al ELI Delivery Consortium, citat în comunicat.

Cunoscut sub numele de "Laserul de la Măgurele" proiectul românesc este constituit din două mari infrastructuri: două brațe laser și o sursă de raze gama. Doar această sursă valorează în jur de 66 de milioane de euro. 

 

Editor : Georgiana Marina

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate