CFR Călători avertizează iar că instalațiile de climatizare din trenuri funcționează, dar nu fac răcoare: Dacă vă e rău, anunțați

Data actualizării: Data publicării:
tren cfr
CFR Călători justifică de ce nu funcționează aerul condiționat în trenuri. FOTO: Facebook CFR Calatori

Instalaţiile de climatizare din trenuri ar putea să funcţioneze, dar fără să asigure răcirea în parametri normali, avertizează CFR Călători. Compania dă vina pe temperaturile de peste 35 - 38 de grade care, la nivelul şinei şi al cutiei vagonului, pot însemna şi peste 50 de grade Celsius.

"În contextul prognozelor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie privind temperaturile ridicate şi disconfortul termic accentuat din această perioadă, CFR Călători face eforturi susţinute pentru menţinerea în circulaţie a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalaţii de climatizare. Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic - funcţional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot apărea situaţii în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 - 38 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna şi peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametri normali", se spune în document.

Compania susține că a luat măsuri pentru ca sistemul de climatizare să fie menținut în funcțiune și că, atunci când e caniculă, în vagoane vor fi și electricieni.

CFR Călători recomandă pasagerilor să îşi planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziţie în graficul unei zile de circulaţie şi să îşi procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens.

Biletele pot fi achiziţionate cu anticipaţie de 30 de zile, utilizând următoarele canale: online, de la automatele de vânzare bilete din gări; din aplicaţia mobilă "CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online"; direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR Călători; de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).

De asemenea, compania recomandă pasagerilor, în special persoanelor cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecţiuni medicale, să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj, să aibă medicaţia necesară în caz de nevoie şi să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică