Chirurgul acuzat de moartea a patru pacienți după biopsii greșite va fi cercetat în libertate. Mărturia fratelui uneia dintre victime

Data actualizării: Data publicării:
oameni in curtea spitalului din craiova
Chirurgul acuzat de moartea a patru pacienți după biopsii greșite va fi cercetat în libertate. FOTO: captură Digi24

Un chirurg de la Spitalul Județean din Craiova - fost manager al instituției - este anchetat pentru moartea a patru pacienţi. Toți au murit în urma unor biopsii greșit efectuate, care le-au secționat artere. Primul incident ar fi avut loc în 2019, iar ultimul chiar în urmă cu câteva zile. Medicul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile și nu are voie să profeseze în această perioadă.

Patru pacienţi a căror moarte este considerată suspectă au trecut prin mâinile medicului Alin Demetrian, fost șef al Secției de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova și fost manager al unităţii medicale. Este vorba despre doi bărbați în vârstă de 76 și 77 de ani şi două femei de 64, respectiv 66 de ani. Toţi ar fi decedat în urma unor proceduri de biopsie.

Prima moarte suspectă a fost înregistrată în 2019. Atunci, un bărbat din județul Dolj a mers la Spitalul Județean de Urgență din Craiova pentru această biopsie, însă, la câteva ore după intervenția chirurgicală făcută de medicul Alin Demetrian, a decedat în secția de terapie intensivă.

Mihai Trică, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova: "Inculpatul a efectuat în mod necorespunzător o mediastinoscopie cervicală anterioară asupra pacientului, în timpul căreia a secționat accidental trunchiul brahiocefalic drept, provocându-i o hemoragie externă masivă, care a condus în dimineața zilei următoare la moartea violenta a pacientului."

Concret, anchetatorii spun că în timpul biopsiei, medicul i-ar fi secționat o arteră care furnizează sânge brațului drept, capului și gâtului, ceea ce i-ar fi provocat o hemoragie puternică. Același lucru s-ar fi întâmplat și în cazul celorlalți trei pacienți. Ultima prelevare, care ar fi dus la decesul unei femei din Târgu Jiu, a avut loc în martie anul acesta. Fratele victimei povestește că a trăit un șoc în momentul în care a mers să își scoată sora din spital.

Fratele uneia dintre victime: "A plecat la spital, eu speram că se face bine, ca după aia, când m-am dus să o iau de acolo, să aflu că... Vă dați seama, ce lovitură a fost când doctorii n-au vrut să ne-o dea că, vezi, e o suspiciune și nu știu ce. Păi cu alte cuvinte, mai pe ocolite, voiau să spună că cineva a omorât-o".  

După ce a stat 24 de ore în arest, medicul Alin Demetrian va fi cercetat în continuare sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. În această perioadă i-a fost interzis dreptul de a profesa.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...