Cine este românca ucisă de furtuna din Austria. Alexandra avea doar 19 ani

Data publicării:
alexandra austria

O tânără în vârstă de 19 ani, din comuna suceveană Capu Câmpului, a murit în condiţii tragice, în Austria, vinerea trecută, în urma unei furtuni violente care a distrus un cort în care se aflau în jur de 700 de persoane, care participau la un festival al pompierilor voluntari, scrie Monitorul de Suceava.

Două persoane au murit și alte 40 au fost rănite, iar printre cei care și-au pierdut viața s-a numărat și Alexandra, o adolescentă româncă în vârstă de doar 19 ani. Tânăra era studentă la medicină, la o universitate din Austria, și făcea voluntariat, motiv pentru care se afla în cortul lovit de furtună.

În momentul în care s-a dezlănțuit furtuna, Alexandra și un alt tânăr de 28 de ani au fost loviți mortal de un stâlp metalic care s-a prăbușit peste ei.

„Făcea şi şcoală, şi voluntariat, spunea că mai are şapte zile de muncă şi apoi începe să se pregătească de şcoală, pentru anul II. E cumplit, nici nu pot să cred că s-a petrecut o tragedie atât de mare”, „Foarte multă lume va pleca încolo pentru că părinţii ei au fost nişte oameni foarte săritori. Foarte mulţi oameni din sat care au avut traseu prin Austria au poposit la ei, unde au găsit o gazdă foarte bună, care i-a ajutat cu ce a putut”, spun rudele fetei.

Alexandra va fi înmormântată joi, în Austria.

Citește mai multe aici

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri