Cîțu: Creșterea economică în 2021 o să fie peste toate estimările. Puterea de cumpărare a românilor crește semnificativ

Data publicării:
bani statistici fmi
Foto: Guliver/Gettyimages

Creșterea economică în 2021 o să fie peste toate estimările făcute la începutul anului, a garantat vineri premierul Florin Cîțu. Totodată, el a susținut că, potrivit noilor date ale Institutului Național de Statistică, salariul mediu nominal a crescut semnificativ, la fel și puterea de cumpărare a românilor.

După ce INS a anunțat că în martie, salariul mediu net a crescut cu 182 de lei față de februarie și a ajuns la 3.547 lei, premierul a împărtășit veștile cu internauții, pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, guvernul pregătește acum economia pentru perioada post-pandemie.

„Vești excelente pentru toți românii! Salariul mediu nominal CREȘTE semnificativ. Puterea de cumpărare a românilor CREȘTE semnificativ. Pregătim economia pentru perioada post - pandemie. Creșterea economică în 2021, de care vor beneficia toți românii, o să fie peste toate estimările de la începutul anului. Vă garantez”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

Premierul a oferit date INS, potrivit cărora, comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,7%.

„Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum:
▪ Indicele câştigului salarial real a fost 104,5% pentru luna martie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
▪ Indicele câştigului salarial real a fost 105,0% pentru luna martie 2021 faţă de luna precedentă", susține premierul.

În luna martie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai mari creșteri ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8876 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1751 lei).

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...