Cîțu: Sunt multe proiecte care au fost în buget și au execuție aproape zero. Nu este admisibil

Data publicării:
dosar de la guvern
Florin Cîțu este nemulțumit că multe proiecte ale Guvernului au o execuție bugetară aproape de zero. Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, după ședința de Guvern, că le-a cerut miniștrilor să vadă ce s-a întâmplat în primele șase luni de zile, în condițiile în care spune că sunt mai multe proiecte care au fost prinse în buget dar au execuție aproape zero, transmite Mediafax.

„Pe de-o parte dacă mă uit la ce s-a întâmplat anul trecut și în ultimii 10 ani cu investițiile, da, investițiile sunt la un nivel record, sunt mai mari decât anul trecut cu 5 miliarde de lei.

Dacă mă uit la execuția bugerată, se putea mai mult.

Am avut o discuție astăzi la finalul ședinței cu colegii mei din Guvern despre execuția bugetară, unde am prezentat faptul că sunt multe proiecte care au fost în buget și au execuție aproape zero. Nu este admisibil din punctul meu de vedere, trebuie revăzut modul în care a fost programată execuția bugetară pentru mai multe ministere”, a declarat Florin Cîțu.

Acesta a spus că ținta de investiții de 64 de miliarde de lei până la finalul anului poate fi atinsă.

„Am spus colegilor să se ducă să revizuiască, să vadă ce s-a întâmplat în primele șase luni de zile, de ce nu s-au făcut unele proiecte. Cred că sunt mai multe cauze, nu le avem acum, dar trebuie să ne uităm la partea bună, avem acum un an record de investiții. E adevărat, 64 de miliarde e o sumă foarte mare, vom atinge acest rezultat la finalul anului, trebuie doar accelerat pe partea a doua a anului”, a mai spus Cîțu.

Șeful Guvernului a anunțat marți că investițiile publice au crescut: 21,35 de miliarde de lei în primele 6 luni din 2021, cu 32,4% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020.

Deficitul bugetului general consolidat a crescut la 2,96% din Produsul Intern Brut (PIB) după prima jumătate a acestui an, de la 2,29% din PIB la finalul lunii mai, însă faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent soldul negativ este în scădere, potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor.

"Execuţia bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 33,81 miliarde de lei (2,96% din PIB) în scădere faţă de deficitul de 45,17 miliarde de lei (4,28% din PIB), înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2020. Acest rezultat a fost realizat în condiţiile în care în perioada ianuarie-iunie 2021 cheltuielile de investiţii au fost cu 5,23 miliarde de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 8,11 miliarde de lei", precizează sursa citată.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri