CM 2026. Brazilia a învins Scoţia cu 3-0. Selecao merge mai departe de pe primul loc în Grupa C

Data publicării:
Brazil forward Neymar #10 dribbles between defenders during the FIFA World Cup 2026 Group C match between Scotland and Brazil at Miami Stadium
Brazilia a trecut fără probleme de Scoția. Foto: Profimedia

Selecţionata Braziliei a câştigat Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Scoţiei cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri, pe Miami Stadium, la turneul final găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada.

Selecao s-a impus fără probleme, prin golurile marcate de Vinicius Junior (7, 45+3) şi Matheus Cunha (60), iar scorul putea fi şi mai mare.

Echipa lui Ancelotti a deschis scorul destul de repede, prin Vinicius Junior, care a profitat de o minge pierdută de McKenna în faţa lui Rayan (7).

Brazilia a controlat jocul şi Cunha (12) a şutat peste poartă din marginea careului.

Vinicius a mai înscris o dată după o gafă scoţiană, recuperând mingea din picioarele lui Hendry (22), dar arbitrajul video a fost indulgent cu scoţienii şi a decis că starul lui Real Madrid a faultat.

Într-o repriză în care scoţienii nu au avut şut pe poartă, Rayan a tras pe lângă ţintă (38), Patterson a respins din faţa porţii goale reluarea lui Cunha (45), iar Vinicius Junior a realizat dubla (45+3), cu capul, din centrarea lui Bruno Guimaraes.

Sud-americanii mai puteau marca o dată, dar Gunn a respins şutul lui Rayan (45+6).

Noi recorduri la CM 2026

Cvintupla campioană mondială a avut multe ocazii şi în partea secundă, însă Vinicius a ratat singur cu Gunn (51), nu l-a putut învinge pe goalkeeper-ul scoţian nici câteva minute mai târziu (54) sau pe final (79, 81).

Matheus Cunha a marcat al treilea gol al echipei auriverde (60), după o pasă de la Bruno Guimaraes.

Scoţienii au fost mai incisivi, iar McTominay a fost vârful lor de lance, chiar dacă nu a reuşit să înscrie. Vedeta lui Napoli a avut ocazii în min. 49, 64 şi 90+6, dar de fiecare dată Alisson a fost la post. Portarul lui Liverpool nu a fost surprins nici de Ferguson, care a executat bine o lovitură liberă din unghi (64).

Un moment special s-a petrecut în min. 76, când starul Neymar a fost introdus pe teren. Pentru Neymar, care nu mai jucase la naţionala Braziliei din octombrie 2023, a fost al 129-lea meci pentru Selecao, el fiind golgheterul all-time (79 goluri).

Brazilia a devenit cu acest prilej echipa cu cele mai multe goluri marcate la Cupa Mondială (244), urmată de Germania (241).

Totodată, Brazilia este prima echipă cu 50 de meciuri fără gol primit la Cupa Mondială, urmată de Germania (41) şi Anglia (37). Portarii brazilieni cu cele mai multe meciuri fără gol încasat sunt Leao (8), Taffarel (8), Gilmar şi Alisson (7) etc.

În şaisprezecimile de finală, Brazilia va întâlni echipa de pe locul secund din Grupa F (care ar putea fi Olanda, Japonia sau Suedia).

Cu doar trei puncte, Scoţia păstrează şansele sale fi printre cele mai bune echipe de pe locul al treilea şi de a prinde un loc în faza următoare, dar va mai avea de aşteptat.

Scoţia - Brazilia 0-3 (0-2)

Au marcat: Vinicius Junior (7, 45+3), Matheus Cunha (60).

Miami, Miami Stadium: 64.478 spectatori

Cupa Mondială 2026 - Grupa C

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...