Sari la conținut

Coadă de TIR-uri de 25 de km

A fost o coadă de TIR-uri de 25 de kilometri la frontiera Giurgiu-Ruse, dar şi la Calafat-Vidin. Sute de camioane erau blocate la intrarea în ţară, duminică dimineață, unele chiar şi de 15-20 de ore.

De vină ar fi sistemul de cântărire a camioanelor cu încărcătură mare, un singur astfel de cântar fiind disponibil, susţin şoferii.

Oamenii s-au plâns că de 24 de ore nu înaintaseră nici măcar 5 kilometri, fiind blocaţi într-o zonă fără magazine şi nevoiţi să suporte temperaturi de minus 15 grade.

Stau de ieri dimineaţă, de la ora 08:00. Am stat 13 ore în coadă, am parcurs vreo 3 km maximum şi am stat pe marginea drumului. Am făcut pauză de 11 ore. Am intrat din nou în rând. Mai am 7 km până în vamă. Nu avem de unde să luăm apă, o pâine. Nimic, nimic. Dar ce înseamnă asta? Să stăm aici 3 zile fără mâncare, fără apă... Nimeni nu ne comunică nimic. Sunt colegi cărora li s-a oprit aeroterma că sunt minus 15 grade”, a declarat pentru Digi24 Ștefan, unul dintre șoferii care stăteau la coadă.

Pe aceeași temă