Cod portocaliu de inundații. Râurile pentru care hidrologii au emis avertizări

Data actualizării: Data publicării:
ILUSTRATIE_INUNDATII_00_INQUAM_Photos_Casian_Mitu
FOTO. Inquam Photos / Casian Mitu

Hidrologii au emis avertizări cod galben şi cod portocaliu de inundaţii, valabile până marţi, pentru râuri din bazinele hidrografice Someşul Mare, Mureş, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut, Sărata şi pe râurile din Dobrogea. În urma ploilor, se pot produce viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale, şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din bazinele Prut şi Sărata, judeţul Vaslui 

ACTUALIZARE 17:15 Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă până la miezul nopţii pe sectoare de râuri din judeţul Vaslui.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi a propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râuri din bazinele hidrografice Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni - amonte confluenţă cu râul Horincea şi Sărata.

Avertizarea fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională "Apele Române", Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, Hidroelectrica S.A., Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Vaslui.

Știrea inițială:

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu vizând scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale, şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Avertizările sunt în vigoare de luni, de la ora 12.00, până marţi, la aceeaşi oră, potrivit News.ro.

Codul galben vizează râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni (judeţele: Harghita şi Mureş), Olt – bazin amonte S.H. Micfalău şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău – amonte Ac. Ioneşti (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Târgovişte şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târgovişte – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova (judeţele Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Vrancea şi Buzău), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Neamţ, Vaslui, Iaşi, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Trotuş – bazin amonte S.H. Ghimeş Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova (judeţele Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Trotuş (judeţele Vrancea şi Galaţi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).

Codul portocaliu vizează râurile din bazinele hidrografice: Râul Doamnei – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moreoeni – amonte S.H. Băleni, Cricovul Dulce (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Prahova – bazin amonte S.H. Câmpina şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpina – amonte S.H. Prahova (judeţul Prahova), Buzău – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu – amonte S.H. Baniţa (judeţele Buzău şi Prahova), Putna – bazin superior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin amonte S.H. Ghimeş Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget – amonte S.H. Vrânceni (judeţele Harghita, Bacău, Neamţ şi Covasna), Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Izvoru Muntelui (judeţele Neamţ, Harghita şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ), Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele Neamţ, Vaslui, Iaşi, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Jijia – afluenţii aferenţi sectorului aval confluentă cu râul Sitna (judeţele Botoşani şi Iaşi) şi râurile din judeţul Tulcea.

Hidrologii au arătat că fenomenele hidrologice potenţial periculoase prognozate se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor, precum şi pe cursurile de apă necadastrate, în bazinele hidrografice vizate.

Editor : A.C. | M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine