Codrin Ştefănescu îşi depune candidatura pentru funcţia de secretar general al PSD: "Mă cunoașteți! Și cu bune și cu rele"

Data actualizării: Data publicării:
psd semnaturi bec codrin stefanescu inquam octav ganea 20190326133017_OGN_1955-01
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Codrin Ștefănescu a anunţat că îşi depune candidatura pentru funcția de secretar general al PSD.

"Mă cunoașteți! Și cu bune și cu rele. Indiferent ce se spune sau se poate inventa despre mine, am fost permanent și necondiționat alături de partid, de liderii județeni, de primari, de consilierii județeni și locali. Eu sunt Codrin Ștefănescu. Am foarte mulți prieteni și parteneri care nu m-au trădat niciodată și care cred în mine. Uneori sunt dificil, dar toate acțiunile mele sunt pentru binele partidului. Îmi pun tot sufletul pentru voi și pentru PSD", a transmis Codrin Ștefănescu, printr-un comunicat de presă.

"Neapărat trebuie să ne trezim și să ne recuperam electoratul. Să câștigam alegerile prezidențiale, locale și parlamentare. Să fim consecvenți și loiali credințelor noastre. Mai mult ca niciodată, acum trebuie să fim uniți. Să fim români și să luptăm pentru România! Trebuie să fim echipă, indiferent de interesele personale", a afirmat fostul secretar general PSD.

Ștefănescu a subliniat că nu a avut funcții publice în ultmii ani și nu își dorește acest lucru.

"Nu am avut funcții publice în ultimii ani. Nu am cerut și nici nu îmi doresc așa ceva. Vreau să fiu parte a redefinirii și reînvierii acestui partid, necondiționat. Funcțiile și guvernările sunt trecătoare, dar putem lăsa în urma noastră ceva cu adevărat important pentru România", a afirmat social-democratul.

Pentru funcția de secretar general PSD și-au anunțat candidatura și liderul PSD Constanța Felix Stroe dar și fostul consilier local la Primăria sectorului 5, Cătălin Stochiță.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri