Comisia Europeană, reacție privind cazul jurnaliștilor și activistului de mediu bătuți crunt în pădure: Este inadmisibil

Data publicării:
o mana care tine o camera de filmare profesionala
11 din cele aproximativ 20 de persoane care au bătut crunt doi jurnaliști și un activist de mediu în Suceava au fost duși la audieri. Foto: Profimedia Images

Șefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România a reacționat cu privire la atacul mafiot de joi seară, dintr-o pădure din Suceava. Este inadmisibil să fii atacat în timp ce îți faci meseria, iar autoritățile naţionale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru protejarea libertății presei, a declarat Ramona Chiriac.

„Am luat la cunoştinţă cu îngrijorare de informația apărută în presă, potrivit căreia doi jurnalişti şi un activist de mediu au fost agresaţi într-o pădure din județul Suceava în timp ce îşi făceau meseria.

Este inadmisibil să fii atacat în timp ce îți faci meseria. Informaţiile sunt un bun public. Trebuie să îi protejăm pe jurnalişti, căci ei sunt cei care asigură transparenţa.

Autoritățile naţionale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru protejarea libertății presei, conform valorilor care stau la baza Uniunii Europene și sunt înscrise în Carta europeană a drepturilor fundamentale.

Aşa cum a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Comisia lucrează la o lege care să garanteze independenţa presei.

Dacă ne apărăm presa, ne apărăm în acelaşi timp democraţia!”, a declarat Șefa Reprezentanţei Comisiei Europene, Ramona Chiriac.

Citește și: Atac de tip mafiot într-o pădure din Suceava, cinci suspecți audiați. Mărturii cutremurătoare ale jurnalistului și activistului bătuți

Reacția Comisiei Europene vine după ce un jurnalist care filma un documentar despre tăierile ilegale de lemn din Suceava a fost bătut, alături de un coleg și un activist de mediu, de un grup de 20 de indivizi, care i-au atacat cu bâte și topoare. Cei trei au ajuns la spital, iar aparatura le-a fost distrusă.

Jurnalistul Mihai Dragolea a relatat pentru Digi24 că au fost atacați în timp ce filmau în pădure, spunând că printre cei 20 se aflau proprietarul pădurii și inginerul silvic.

„Dintr-odată am vazut 20 de oameni cu topoare și bâte în mână, printre care se aflau proprietarul și inginerul silvic, iar de acolo au mai fost 10 secunde până ce am fost asaltați. Noi ne-am refugiat în Dacia Duster, dar nu a ținut Dusterul la 20 de oameni, au deschis ușile, am fost aruncați din mașină, eu am fost lovit în față și am căzut într-o râpă, de unde am sunat la 112”, a povestit el.

Jurnalistul a mai spus că cei care i-au atacat i-au amenințat direct: „Vă omor”.

CE a prezentat joi o recomandare de îmbunătățire a siguranței jurnaliștilor și a altor profesioniști din domeniul mass-media, în condițiile în care jurnaliștii au fost ținta tot mai multor atacuri, în ultimii ani, iar unii au fost chiar victimele unor asasinate.

11 din cei aproximativ 20 de agresori au fost identificați și sunt acum audiați. Polițiștii s-au sesizat din oficiu, joi, și au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere în acest caz.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri