Video Consilierul premierului Ludovic Orban, declarație șocantă: Marea majoritate nici nu simt că au virusul. O răceală este mai grea de dus

Data actualizării: Data publicării:
vigil guran deputat pnl
Orban spune că Virgil Guran nu e consilierul lui pe sănătate. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Consilierul premierului, deputatul PNL Virgil Guran, a declarat într-o conferință de presă ținută la sediul PNL Dâmbovița că marea majoritate a oamenilor infectați cu coronaviurs nici nu simt că au virusul. „O răceală este mai grea de dus decât virusul”, a declarat Guran. Afirmațiile sunt făcute în contextul în care numeroase studii au arătat efectele pe care le are infecția cu coronavirus asupra organismului, inclusiv în cazul asimptomaticilor. De asemenea, autoritățile au făcut în mod repetat apel la cei care se exprimă în spațiul public să nu minimizeze efectele pe care le poate avea boala COVID-19.

„Întotdeanuna uitați-vă la statistici la oamenii din terapie intensivă. Asta contează. Acuma, am destulă experiență, spun eu, în statisticile astea, că sunt acolo. Marea majoritate nici nu simt că au virusul acesta. Adică o răceală este mai grea de dus decât virusul.

Asta este problema pe care trebuie să o avem în vedere în primul rând, câți oameni avem la terapie intensivă și într-adevăr, în momentul în care ajunge la vreo 1.000 de oameni la terapie intensivă, începem să avem probleme de sistem medical în sensul de a asigura ventilație și ce ne trebuie pentru oamenii respectivi.”, a spus consilierul premierului Orban.

Virgil Guran a precizat că situația este sub control, însă nu și virusul, iar numărul infecțiilor va rămâne constant.

„Situația este sub control doar pentru că reacționăm imediat la ce se întâmplă. Virusul nu îl are nimeni sub control în lumea asta. După părerea mea o să rămânem la numărul asta cu infectările. Dacă s-ar respecta mai mult regulile ar fi mai bine”, a mai declarat Guran.

Consilierul premierului Ludovic Orban este de părere că alegerile pot fi ținute, dacă nu depășim 5-6.000 de cazuri pe zi.

„Poate fi luată în calcul amânarea alegerilor până în ultima zi. Dacă într-o zi în apropiere apar 5.000 de cazuri, 6.000 de cazuri, clar trebuie amânate. Dar alegerile vor avea loc dacă evulția va fi aceeași, până în 2.000 de infectați într-o zi. Până nu sunt alegerile va fi în continu scandalul asta politic pe care îl vedeți. Ambele alegeri trebuie să aibă loc cât mai repede”, susține președintele PNL Dâmbovița.

Declarația despre evoluția COVID-19 poate fi urmărită de la minutul 39.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri