Video Constatarea amiabilă va putea fi făcută de pe telefon, de luni. Cum vor proceda șoferii

Data publicării:
Constatarea amiabilă, disponibilă online
Constatarea amiabilă, disponibilă online. Foto: Getty images

Constatările amiabile atunci când are loc un accident vor putea fi înlocuite de luni cu o aplicație pe telefon, conectată la toți asiguratorii RCA. 

Conducătorii auto vor avea acces începând de luni la o aplicație prin care vor putea completa în format electronic constatarea amiabilă de accident.

Aplicația este conectată la toți furnizorii de polițe de asigurare tip RCA. Aceasta se numește chiar „Amiabilă” și poate fi descărcată atât pe Android, cât și pe IOS.

După instalare, șoferii trebuie să introducă datele personale pentru a-și putea crea un cont și să urmeze instrucțiunile afișate.

În urma unui accident, dacă acesta a fost soluționat doar cu pagube materiale, șoferul trebuie să introducă atât datele personale, cât și pe cele ale celuilalt șofer implicat.

Apoi, împreună vor putea face schița accidentului, însă vor trebui să țină cont de faptul că aceasta trebuie facută pe același telefon.

Aplicația va genera automat trei scenarii posibile în care a avut loc accidentull iar în final constatarea va fi trimisă la firmele cu care cei doi șoferi au încheiat polițele de asigurare RCA.

Aplicația are și un site de prezentare, în care este descris cum va funcționa.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri