Containere încărcate cu aproximativ 40 tone deșeuri au fost depistate în Portul Constanța

Data publicării:
Gunoaie vamă
Foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu inspectori vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța au depistat două containere ce conțineau materiale susceptibile a fi deșeuri, care urmau să fie importate în România.

În data de 20.01.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța și comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța au procedat la controlul fizic și documentar a două containere cu o încărcătură de aproximativ 40 tone, sosite din Tunisia, având ca destinație o societate comercială din România, informează un comunicat al Poliției de Frontieră.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că în interiorul containerelor se aflau furtunuri, cabluri, bucăți de material rigid, precum și un material alb, sfărâmicios, fapt pentru care s-a constatat că materialele identificate nu corespund caracteristicilor fizice ale mărfii declarate.

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța au concluzionat că există suspiciuni rezonabile ca respectivele materiale să fie deșeuri, conform HG nr. 856/2008 privind clasificarea deșeurilor, respectiv deșeuri provenite din activități de construcții și demolări, precum și deșeuri din materiale plastice.

Ca urmare a celor constatate, a fost dispusă măsura returnării celor două containere în țara de expediție. Totodată, urmează a fi întocmită lucrare penală pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 92/2021, actualizată, privind regimul deșeurilor, cercetările fiind efectuate sub coordonarea procurorului de caz specializat și învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Constanța.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
Olivia Colman dezvăluie cum a rezistat mariajul cu Ed Sinclair: „Nu suntem mari certăreți, iar asta ne-a...
Adevarul
Legea care a nenorocit țăranul român. L-a făcut dependent de marii moșieri, l-a expus abuzurilor și a dus la...
Newsweek
Pensii crescute pe bandă rulantă în urma proceselor cu Casa de Pensii pentru anumiți pensionari. Ce au muncit
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Efectele surprinzătoare ale dietei keto. Ce beneficii ar avea asupra persoanelor care se confruntă cu depresie
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Margot Robbie, despre cel mai jignitor cadou primit vreodată: „Era o carte care îmi spunea să mănânc mai...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani