Galerie Foto Controale ANSVSA în zone turistice înainte de 1 Mai: amenzi de aproape 3 milioane de lei și 16 unități închise. Neregulile găsite

Data publicării:
photo-collage.png - 2025-04-29T115854.736
ANSVSA, controale la peste 2.700 de unităţi din industria alimentară, înaintea minivacanţei de 1 Mai. Foto. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor / Facebook

Inspectorii ANSVSA au verificat aproape 2.700 de unități din industria alimentară înaintea minivacanței de 1 Mai, potrivit News.ro. Au fost aplicate sute de amenzi, iar 16 unități au fost închise sau suspendate. Autoritatea a reținut peste 2 tone de alimente cu risc pentru sănătatea publică și a anunțat că acțiunile vor continua și în perioada următoare.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a desfășurat, în perioada 17–28 aprilie 2025, controale la 2.711 unități din industria alimentară. Acțiunea a fost organizată în contextul minivacanței de 1 Mai, pentru protejarea consumatorilor și pregătirea sezonului estival.

„Scopul principal al acţiunii este protejarea sănătăţii consumatorilor, în condiţiile unei afluenţe crescute de turişti şi a intensificării rulajului de mărfuri în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, obiectiv pe care ANSVSA îl menţine şi în zilele următoare, prin continuarea acţiunilor de control”, se arată într-un comunicat de presă al ANSVSA.

Verificări în peste 2.700 de unități

Verificările s-au desfășurat în restaurante, pizzerii, cofetării, magazine alimentare, supermarketuri, pensiuni și târguri de produse alimentare. Mai exact, au fost controlate:

  • 797 de restaurante
  • 59 de pizzerii
  • 25 de cantine
  • 97 de cofetării-patiserii
  • 233 de laboratoare de cofetărie
  • 113 pensiuni turistice
  • 270 de supermarketuri
  • 650 de magazine alimentare
  • 221 de unități mobile de vânzare
  • 222 de târguri și expoziții de produse alimentare
  • 24 de puncte gastronomice locale

În urma controalelor, ANSVSA a aplicat 286 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 2.842.400 de lei. Au fost emise 10 ordonanțe de suspendare a activității și 6 ordonanțe de interzicere a activității. Inspectorii au reținut oficial 2.311 kilograme de produse alimentare (carne, pește, pulpe de pui și ouă) care prezentau risc pentru sănătatea publică.

Ce nereguli au găsit inspectorii

Conform instituției, inspectorii au urmărit cu prioritate condițiile de igienă în care sunt recepționate, depozitate, preparate și vândute alimentele.

Printre cele mai frecvente nereguli constatate se numără:

  • nerespectarea normelor de depozitare
  • întreținerea deficitară a spațiilor și echipamentelor
  • folosirea ustensilelor insalubre
  • etichetare incorectă sau lipsa etichetelor
  • expunerea produselor neambalate
  • utilizarea spațiilor neautorizate
  • lipsa trasabilității produselor

Pe lângă măsurile coercitive, inspectorii ANSVSA le-au oferit operatorilor economici și recomandări pentru îmbunătățirea igienei și siguranței alimentare, ca parte a pregătirilor pentru sezonul turistic de vară.

„Recomandăm tuturor consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare doar din unităţi sau spaţii aflate sub control sanitar-veterinar. Protejarea sănătăţii publice este şi va rămâne o prioritate constantă pentru ANSVSA”, afirmă președintele ANSVSA, dr. Alexandru Bociu.

Foto. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor/ Facebook
Foto. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor/ Facebook

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani