Copii răniți, după ce tavanul unui loc de joacă s-a prăbușit. Doi dintre ei au ajuns la spital

Data publicării:
sursa isu botosani
În momentul prăbușirii tavanului în interiorul locului de joacă din Botoșani se aflau 18 persoane. Sursa foto: ISU Botoșani

Doi copii au fost ajuns sâmbătă la spital, după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă s-a prăbușit, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, în momentul prăbușirii tavanului în interiorul locului de joacă din Botoșani se aflau 18 persoane, dintre care 13 copii și 5 adulți.

„La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, trei ambulanțe SAJ, jandarmi și poliție. Aceștia au constatat faptul că toate cele 18 persoane care se aflau în interior, în momentul producerii evenimentului, erau ieșite din clădire. Este vorba de 13 copii și cinci adulți. Toți au fost evaluați din punct de vedere medical. Doi copii, de 10 și, respectiv, 5 ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat ISU Botoșani.

La momentul publicării articolului, pompierii intervin pentru verificarea spațiilor și înlăturarea efectelor.

Editor : Iulia Bălăianu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...