Copil de 4 ani, găsit dezbrăcat pe stradă de poliţişti, după ce a căzut de la etajul 1. Era dezorientat şi nu ştia să ajungă acasă

Data actualizării: Data publicării:
politist langa un copil gasit pe strada
Foto: Poliția Română

Un copil de 4 ani a fost găsit aproape dezbrăcat, vineri, pe o stradă de poliţiştii din Botoşani, care au aflat că micuţul a căzut de la etajul întâi. Era dezorientat şi nu ştia să ajungă acasă. A fost chemat un echipaj medical.

„Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au intervenit prompt astăzi, după ce au observat, pe o stradă din municipiu, un copil de aproximativ 4 ani, dezorientat şi parţial îmbrăcat. Din discuţiile purtate cu minorul, poliţiştii au aflat că acesta ar fi căzut de la etajul 1 al blocului în care locuieşte, iar ulterior, speriat, a plecat de acasă şi nu mai ştia cum să se întoarcă”, a transmis, vineri seară, IPJ Botoşani.

Poliţiştii au precizat că băiatul nu prezenta leziuni grave, având doar câteva zgârieturi vizibile.

Poliţiştii au solicitat de urgenţă intervenţia unui echipaj medical. Între timp, aceştia au reuşit să identifice familia copilului, urmând ca împrejurările exacte ale incidentului să fie verificate de poliţişti, în colaborare cu specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea despre mariajul lor: „A plâns”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Ne-a schimbat total relația!” Fiica lui Sylvester Stallone, dezvăluiri despre cum e să joace alături de...
Adevarul
Secretul rețelei prin care războinicii stepelor controlau un imperiu imens. Cum funcționa „internetul de mare...
Newsweek
Cum a ajuns pensia specială a magistraților 25.400 lei, cât 9 pensii medii? Sau cât 25 pensii de invaliditate
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
Jim Carrey, mire a treia oară. Istoria amoroasă a celebrului actor, de la idile pe platoul de filmare la...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India