Corina Chiriac: Se duce o epocă pe care noi am trăit-o altfel

Data actualizării: Data publicării:
corina chiriac

Artista Corina Chiriac a venit, vineri, la teatrul „Constantin Tănase”, acolo unde a fost adus trupul neînsuflețit al Stelei Popescu, și a evocat cu căldură o amintire din tinerețe legată de începutul colaborării ei cu actrița defunctă. În final, cântăreața nu a mai rezistat și a izbucnit în lacrimi.

Se duce o epocă lungă și frumoasă care nu e numai a tinereții mele, este a unei epoci pe care noi am trăit-o altfel decât o vedeți voi, ea nu a fost nici așa de neagră, nici așa de roz. A fost doar tinerețea noastră”, a spus Corina Chiriac. „Iar de Stela și Arșinel, și de ceilalți....”, a mai reușit să spună Corina Chiriac înainte de a fi copleșită de emoție. A fost îmbrățișată de actorul Nae Alexandru, care îi era alături, și apoi și-a acoperit ochii cu mâna. „Eu niciodată nu plâng, dar îmi pare enorm de rău”, a explicat ulterior Corina Chiriac.

Ea a povestit că în 1982 locuia în vechiul său apartament - care acum nu mai există - vizavi de Radiodifuziune, iar gemulețul de la mansardă dădea spre stradă. „Mulți colegi care ieșeau de la Radio   - actori, cântăreți, muzicanți - mă strigau din stradă, e adevărat că nu aveam atunci telefoane mobile. Într-o dimineață, aud: Corinaaaa!. Mă duc la gemuleț, era Stela în stradă: Pot să urc sau cobori? Zic: Hai sus, să bem o cafea! Și m-a invitat să lucrăm împreună la Grădina Boema, eu în fiecare vară eram plecată din țară, dar i-am spus că în vara aceea stau acasă. Și așa am început o colaborare de zece ani cu ea, cu nea Vasi, cu Sandu Arșinel, cu Puiu Maximilian, cu toată echipa lor, cu Bițu Fălticineanu, cu Sile Dinicu, care era pianistul și directorul orchestrei de la Grădina Boema. Au fost ani extraordinari, îmi pare rău, că voi erați prea tineri ca să ne fi văzut atunci cât eram de extraordinari cu toții...”, le-a spus jurnaliștilor Corina Chiriac. „Stela începea să facă celebrele travestiuri cu Arșinel, acele momente unice, fabuloase, textele lui Puișor erau pline de 'șopârle', muzica era foarte bună, a maestrului Veselovski...”, și-a continuat artista evocarea.

Trupul actriţei a fost depus vineri la Teatrul Constantin Tănase, acolo unde zeci de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu. Sunt oameni simpli, care au admirat-o şi i-au văzut spectacolele, dar şi actori, colegi ai marii actriţe. Cu toții au primit-o cu aplauze pe ultimul său drum la teatrul pe care l-a slujit fără întrerupere 24 de ani.

Stela Popescu va fi înmormântată duminică, la Cernica.

Citiți și: 

A murit actriţa Stela Popescu. Artista va fi înmormântată duminică

CTP: „Nea Mărin miliardar”, în top 5 filme proaste românești. Îl salvează o replică a Stelei Popescu

Cauza morții Stelei Popescu, primele indicii

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cei doi bărbați care au furat un avion Boeing 727 și au dispărut fără urmă...
Digi FM
Cine este Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță și cu ce se ocupă. Cei doi au fost împreună mai bine...
Pro FM
Mama lui Sean „Diddy” Combs, primele declarații despre acuzațiile care i se aduc fiului ei: „Pare un linșaj...
Film Now
Eva Longoria, criză de râs pentru că fiul ei nu se mai lăsa dus de pe covorul roșu. La costum, cu freza...
Adevarul
Rusia vrea să conducă Republica Moldova. 11 candidați la prezidențiale, printre care și oamenii lui Putin...
Newsweek
Judecător CCR: 70.000 lei pensie specială plus 40.000 lei salariu. Cum se aleg judecătorii Curții?
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Nicole Kidman, apariția care i-a îngrijorat pe fani. Actrița, mai slabă ca niciodată, la câteva săptămâni de...
UTV
Mario Fresh a confirmat despartirea de Alexia Eram. „A fost o decizie dificila pentru amandoi”