Exclusiv Coșmarul românilor aflați în izolare de coronavirus, prinși în centrifuga unor autorități surde. Cât de greu este să obții o adeverință

Mihnea Lazăr Data actualizării: Data publicării:
un barbat urla la computer din care iese capul sau
Sursa foto Profimedia Images

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a decis instalarea a şase linii telefonice suplimentare, pentru a face faţă numărului tot mai ridicat de apeluri pe care oamenii le fac zilnic pentru a obţine informaţii despre coronavirus. În prezent, conform celor mai recente date oficiale, pe teritoriul României se află, în carantină instituţionalizată, 21 de persoane şi alte peste 12.000 în izolare la domiciliu. Cele mai multe nemulţumiri ale cetăţenilor sunt legate de comunicarea defectuoasă a instituţiilor statului referitoare la chestiuni şi proceduri punctuale referitoare la autoizolare, sau eliberarea de documente şi adeverinţe necesare concediului medical pentru cele 14 zile de izolare la domiciliu.

Toate informările publice, venite din partea aşa-numitului Grup de Informare Strategică, instituit la nivelul Guvernului României sunt însoţite de precizarea: „Autorităţile fac apel la populaţie să se informeze doar din surse oficiale şi credibile”.

De asemenea, cetăţenii sunt încurajaţi, în anul de graţie 2020, să sune cu încredere la linia telefonică TELVERDE, „destinată cetăţenilor care doresc informaţii legate de prevenirea infectării cu virusul COVID-19”.

Lucrurile devin însă ceva mai complicate atunci când oamenii vor să ştie şi alte chestiuni, în afara celor legate de spălatul pe mâini şi acoperitul nasului şi gurii atunci când strănută.

În acest caz, „sursele oficiale şi credibile” se gripează şi apar rateuri în maşinăria statului român.

„În ceea ce priveşte procedura pentru «ieșirea din izolarea la domiciliu», despre adeverința necesară pentru medicul de familie, despre faptul că nu am fost contactați nici măcar o dată în cele 5 zile - dar ei nu lucrează, ca e vineri! Și in rest, urati-ne noroc să prindem linia liberă in intervalul 12-15”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a DSP Bucureşti.
:

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Oamenii vor astfel să afle pe cine să apeleze exact şi care e procedura strictă a izolării la domiciliu: de ce acte au nevoie, cum fac rost de ele, cum şi în ce fel să le fie monitorizată evoluţia stării de sănătate.

Povestea cetăţeanului-model, care vrea să se autoizoleze şi e făcut minge de ping-pong între instituţiile statului

Un exemplu este cel al lui „George” (la rugămintea lui, am ales să nu-i dăm numele real).

„Povestea mea e aşa”, spune George. „Am un prieten cu care am intrat în contact, el s-a întors de la Roma, pe 23 februarie. În aeroport, a completat un formular, a lăsat nişte date de contact. A fost contactat de cei de la DSP Olt (unde locuieşte) şi i s-a spus să stea 14 zile în carantină”.

Până aici, lucrurile au funcţionat fără probleme.

Problemele au apărut în momentul în care George, ca un cetăţean model care tocmai a aflat că a devenit un „contact”, a vrut să ştie cum trebuie procedat în cazul său.

„Am sunat la TELVERDE, mai întâi. Mi-au spus să stau două săptămâni izolat la domiciliu şi să iau legătura cu DSP Bucureşti, care să-mi elibereze o adeverinţă, pe care să i-o dau medicului de familie, pentru ca acesta, în baza ei, să îmi dea concediu medical, pe durata celor 14 zile de autoizolare. Am sunat la DSP de 16 ori”.

George a sunat apoi la DSP Olt, în speranţa că acolo va obţine informaţii suplimentare.
„Cei de la Olt mi-au spus că prietenul meu nu are de ce să stea izolat, pentru că la Roma nu e nicio problemă (în acea perioadă încă nu apăruse primul caz de coronavirus în capitala Italiei). Le-am spus: Păi, chiar voi l-aţi sunat zilele trecute şi i-aţi spus să intre în carantină!”.

George a sunat înapoi, la DSP Bucureşti. A 17-a oară a fost cu noroc.

„M-au întrebat în ce sector am domiciliul”.

În acest moment, George a comis o greşeală fatală în raport cu instituţiile statului român.

„Le-am spus că prietenul meu, întors din Italia, cu care am intrat în contact, e din Slatina”.

În acel moment, funcţionarul DSP Bucureşti a venit cu soluţia salvatoare: „Atunci, sunaţi la DSP Olt!”.
Cercul s-a închis.

„Până la urmă, am rezolvat-o cu medicul de familie. A înţeles problema şi mi-a dat concediu de 14 zile pentru gripă normală”, a spus George.
„Mi-a zis: stai acasă, monitorizează-te şi, la primul simptom apărut, mă suni”.

Până acum, nu a fost, din fericire, cazul.

Ciudatul caz al cuplului de îndrăgostiţi sosiţi din Veneţia

Un alt caz este al unei cititoare a site-ului Digi24.ro, care, într-un mesaj trimis sub protecţia anonimatului, ne-a relatat experienţa sa, după ce s-a întors, împreună cu prietenul ei, pe 17 februarie, dintr-o excursie la Veneţia.

„Cum a fost cu aproape o săptămână înainte de declanşarea oficială a epidemiei în Italia, nu am fost întrebaţi nimic la aeroport şi nu am primit nicio instrucţiune”

„Ulterior, am început să avem simptome uşoare de răceală. Ne-am autoizolat la domiciliu şi am sunat iniţial la numărul creat special, unde ni s-a spus că, dacă nu avem febră şi nu expectorăm când tuşim, atunci este foarte probabil să nu avem coronavirus şi, în cazul în care ni se agravează starea de sănătate, să sunăm la 112. Am fost instruiţi să fim monitorizaţi de medicul de familie şi să contactăm DSP-ul”.

Până aici, totul OK. În acest caz, lanţul de comunicare s-a rupt la veriga „medicul de familie”.

„Medicul meu de familie nu m-a sunat niciodată în această perioadă să întrebe cum sunt sau cum evoluează răceală. Iar reţeaua privată de care aparţine prietenul meu a refuzat să divulge datele medicului, cu toate că li s-a spus că e vorba despre un pacient întors din Italia.

Răspunsul primit: o să revină medicul cu un telefon (pe care şi acum îl aşteptăm). În paralel, am încercat să contactăm DSP-ul, am sunat, fără succes şi am dat un mail la care nu am primit niciun răspuns”.

Ca să afli o informaţie sau număr de telefon trebuie să fii un bun arheolog de site-uri ale instituţiilor statului

Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, Cristina Pelin, spune că cetăţenii care doresc să se informeze pot afla toate informaţiile necesare de pe site-urile instituţiilor statului.

„Acuma, pe site-ul DSP, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, pe site-ul Institutului de Sănătate Publică, sunt toate informaţiile necesare. Pe site-ul nostru sunt postate şase numere de telefon, pentru că am suplimentat numărul de posturi telefonice, având în vedere numărul mare de apeluri”, a spus directoarea DSP Bucureşti.

Răspunsul, în ciuda bunelor intenţi afişate, dezvăluie o problemă: nu există un singur site, bine structurat, unde cetăţenii să se informeze clar şi precis în legătură cu problemele ridicate mai sus.

Astfel, cei care află că au luat legătura cu persoane sosite din zone contaminate, din dorinţa de a se informa, intră, de fapt, într-o uriaşă centrifugă de instituţii, site-uri, numere de telefon.

„George”, de pildă, ştia că e nevoie de o adeverinţă din partea DSP, necesară pentru medicul de familie, dar nu ştia că acel document poate fi găsit, dacă ar „săpa” mai mult prin căutările pe net, printre zecile de formulare, chestionare şi informări existente pe pagina Institutului de Sănătate Publică.

„În legătură cu această adeverinţă – dacă veţi căuta, veţi găsi un model emis de Institulul de Sănătate Publică al Ministerului Sănătăţii”, spune Cristina Pelin. „Acolo scrie că la sfârşitul perioadei de izolare se vine cu acel certificat. Practic, omul intră în izolare şi, la sfârşitul celor 14 zile, i se eliberează certificatul si cu el merge la medicul de familie”, explică şefa DSP Bucureşti.

La DSP Bucureşti, din lipsă de informaţii, oamenii sună „ca la gară”

Dar George, la fel ca mulţi alţi oameni nu ştiu drumul corect prin acest labirint al site-urilor guvernamentale. Iar oamenii, în lipsă de informaţii, aglomerează liniile telefonice ale DSP-urilor locale.

„Suntem suprasolicitaţi. Telefonul sună încontinuu. Sună ca la gară!”, a declarat, pentru Digi24.ro, şefa DSP Bucureşti, Cristina Pelin.

„Sunt foarte multe persoane care întreabă. Văzând că la DSP Bucureşti sună foarte multă lume, am suplimentat numărul de posturi telefonice, ca să putem să preluăm şi noi şi alte telefoane”, a precizat, pentru Digi24.ro, Cristina Pelin.

Cine sunt persoanele care vor răspunde la noile linii telefonice ale DSP şi îi vor informa pe cetăţeni despre coronavirus? Studenţi şi functionari primăriei

„În momentul de faţă, avem sprijin de la Asociaţia Studenţilor, de la catedra de Epidemiologie, avem rezidenţi care ne ajută, studenţi care ne ajută. De mâine, vom primi ajutoare şi de la primăriile de sector, cu personal care să răspundă la telefon. De la primării vor veni câte două persoane, iar studenţii nu vin în program de lucru normal, deoarece au şi studii şi examene. Vin în timpul lor libere sau între ore”, a spus Pelin.

În legătură cu plângerile persoanelor care acuză faptul că „programul cu publicul” al DSP este doar între 12-15, Cristina Pelin a precizat:
„Se răspunde de dimineaţă, de la ora 8, până la patru şi jumătate după-amiaza. Acuma, să nu-şi imagineze careva că o să răspundă şi noaptea. Dar noaptea avem linia de gardă, unde e cineva permanent şi ne anunţă dacă e vreun eveniment”, a spus şefa DSP Bucureşti. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri