Sari la conținut

Creează la 91 de ani. În atelierul Getei Brătescu, artista care sfidează limitele

De peste 50 de ani, GETA BRĂTESCU este directorul artistic al revistei „Secolul XX”, în prezent, „Secolul XXI”. O revistă-carte care, de-a lungul a zeci de ani, a fost pentru români una dintre singurele ferestre către cultura lumii. Şi tot GETA BRĂTESCU este artista care a revoluţionat arta vizuală din România, încă din anii 70.  De la ilustraţiile pentru „Faust”-ul lui Goethe, tradus de poetul Ştefan Augustin Doinaş, la uimitoarea serie „Medeea” şi până la desenele cu ochii închişi sau explorarea motivului clovnului, al cercului şi al pătratului în mii de ipostaze, artista şi-a dezvăluit personalitatea copleşitoare şi talentul uimitor.  Opera sa cuprinde colaje, desene, gravură, fotografii, filme experimentale şi performance.
Echipa „DIGICULT” a avut onoarea să o cunoască pe artistă în atelierul în care lucrează zilnic, datorită amabilităţii fiului său, Tudor Brătescu. O întâlnire cu un artist unic, într-o ediţie specială Digicult, alături de Geta Brătescu, Alina Ledeanu, directorul revistei „Secolul 20”, şi Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin.


91 DE ANI DE "DANS PE HÂRTIE"

„Geta Brătescu şi-a creat universul ei tradiţional, familial burghez, solid, un cuib, un sălaş de creativitate în care a osândit ca un scrib, ca o călugăriţă, era să spun ca un benedictin, dar ea este un artist dedicat atât de mult operei, încât iată că ajunge să lucreze la 90 şi de ani şi să desăvârşească încă în viaţă o operă pe care a slujit-o, pe care a desăvârşit-o. Dincolo de marele ei talent, căruia i-a rămas credincioasă, cu răbdare, cu sacrificiu, cu dedicaţie, dincolo de epoci istorice, de răsturnări de situaţii şi mai ales de praguri biologice. Şi praguri ideologice.  Această creativitate care sfidează biologia şi ideologia este neobişnuită, este unică”, arată Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin.

GETA BRĂTESCU: E foarte plăcut să fii liber şi să dansezi pe hârtie, foarte plăcut.Este modul meu de a trăi, din copilărie. N-am făcut nimic altceva decât desen. Nu e greu.

„Despre artist vorbeşte opera ei. Un continent, este o operă de o diversitate, de o complexitate şi de o profunzime extraordinare, şi, din fericire, noi ştiam, când spun noi, noi cei care eram în preajma ei, cei care îi frecventam atelierul, mai mult decât alţi admiratori ai ei, noi i-am ştiut exact valoarea”, arată Alina Ledeanu, directorul revistei „Secolul XX/Secolul XXI”.

 

Geta Brătescu este numele emblematic al revistei „Secolul XX”. Şi o artistă al cărei parcurs a uimit întreaga lume. Născută în Ploieşti, în anul 1926, Geta Brătescu a împlinit, pe 4 mai, 91 de ani. Anul acesta reprezintă România la Bienala de la Veneţia.

Şi-a dedicat întreaga viaţă artelor. Şi încă o face. Lucrează ZILNIC în atelierul său, „dansează prin desen”, prin forme şi prin culoare. Nu se consideră pictor, ci un creator de imagini. În fond, artistul, spune Geta Brătescu, este un acrobat. Şi, asemeni lui, are aceeaşi problemă: Spaţiul.

Geta Brătescu: Ştiţi, când te-apuci să faci o treabă ca asta, nu lucrezi cu ştiinţă, e mai mult decât ştiinţă, e în instinct. Ca şi animalele, în instinct, adică ai un spaţiu, ai la început nişte culori, şi în spaţiul ăsta şi culorile astea, tu te joci. (...) Dacă n-ai simţul ăsta al jocului, iese ceva aşa, nicicum. Şi cei mai mari artişti se joacă...da.

Reporter: Matisse?

Geta Brătescu: Da, sigur că da...

 

Am fost un copil model, o elevă model, o adolescentă model, o tânără incoerent răzvrătită, o mamă şi o soţie model, o artistă sârguincioasă, o femeie vrednică, iată schema existenţei mele până la data când senectutea îşi pune amprenta viguroasă asupra mea”, mărturisea Geta Brătescu în „Copacul din curtea vecină”.

Geta Brătescu: „De când eram copil mai mic, rupeam hârtie, bucăţele de hârtie, pe care le puneam între plintă şi perete. Acestea erau desenele mele, pe care le respectau părinţii mei. Acest mod de a lucra, copilăresc, a crescut, am ajuns la şcoală, la şcoală făceam tot felul de asemenea exerciţii, părinţii mi le lăsau, profesorii, tot aşa, mi le lăsau în pace. Pentru că eram şi un elev bun. Poate că sunt un elev bun şi astăzi, nu mă mai joc cu plinta, mă joc cu masa de lucru. Masă de lucru mai mare pe care o am...tot de la părinţii mei. Şi tot lucrez aşa, încă, ÎNCĂ, nu s-a ivit timpul când să nu mai pot lucra. Lucrez toată, aproape toată ziua. Şi-mi face mare plăcere. Şi-mi face plăcere şi vizita dumneavoastră”.

Alina Ledeanu: „Ca orice om de mare valoare, Geta Brătescu este un om de o rară modestie, extrem de firească, extrem de simplă, extrem de prietenoasă în relaţiile cu oamenii. (...) Și i-am şi spus asta ca o observaţie care m-a tulburat, că ea iubeşte oamenii. Şi Geta a avut acest răspuns foarte important pentru cunoaşterea ei şi ca artist. Vedeţi? Omul şi artistul nu pot fi despărţiţi. „Dar nu poţi să faci artă dacă nu iubeşti oamenii şi viaţa!".

 Alina Ledeanu este director al fostei reviste Secolul XX, în prezent, Secolul XXI. De artistul Geta Brătescu o leagă o prietenie care durează de aproape patru decenii. Să frecventezi atelierul acesteia, spune Alina Ledeanu, să o urmăreşti în timp ce lucrează sau să asişti la o şedinţă de machetă a revistei sunt momente formatoare decisive pentru ORICINE trece pragul atelierului.

„Cred că o noţiune de care numele şi arta Getei Brătescu nu pot fi despărţite este cea de libertate. ..//..Geta invocă mereu cuvântul libertate, libertate de când era copil, libertatea pe care i-au acordat-o părinţii care au înţeles-o, i-au simţit vocaţia şi au lăsat-o să se desfăşoare aşa cum simţea ea nevoia, libertatea care i s-a acordat la Secolul 20 de-a face absolut orice vrea şi a făcut exact ceea ce a dorit şi cum a simţit ea că trebuie să arate această revistă-carte, libertatea liniei şi a formelor”, spune Alina Ledeanu.

„Mă obsedează, observ, motivul „femeie şi pasăre". (...) Femeia are forme rotunde, pasărea, forme ascuţite, culminând cu ciocul ei; forme pe care nu le caut, ele se constituie prin gestul spontan al desenului, uneori desen cu ochii închişi."  (Geta Brătescu în Copacul din curtea vecină)

În atelier, artista își dezvăluie secretele meseriei: 

Geta Brătescu: Ascultaţi! Deci mâna trebuie să fie liberă, aşa, aşa, aşa (n.red: trasează linii, arcuri de cerc etc).

Reporter: Mâna înseamnă mişcare? Spaţiul?

Geta Brătescu: Da, sigur. Trebuie să fie o legătură perfectă între ochi, mână şi cap. Cum aţi văzut dumneavoastră, eu n-am controlat, eu am ştiut...adică, uitaţi-vă, dacă trasez o linie aşa, eu nu controlez, că nu am cum să controlez. Un dansator are în sine cum trebuie să se mişte..//..dansul este acelaşi lucru, ca şi desenul, liber.

 

„Desenez atât de uşor încât mi-e ruşine. Desenul formelor abstracte, mai ales când îl execuţi cu ochii închişi, este muzical. Linia este urma dansului pe care mâna îl execută la comanda nu ştiu cărei melodii vizuale”.  (Geta Brătescu în „Copacul din curtea vecină”)

Geta Brătescu: Pasărea se desenează foarte uşor, omul se desenează greu, da. Vorbesc serios...

Pe suprafaţa hârtiei, artistul compune asemeni unui muzician, pe o claviatură. Pentru că mâna este liberă, spune Geta Brătescu. Dansează, apoi se lansează în plăcerea arcului de cerc.



Rep: Folosiţi foarte mult formele geometrice, cercul şi pătratul...

Geta Brătescu.  Astea sunt cele două forme care se atrag una pe cealaltă, dar se şi ciocnesc şi, în acelaşi timp, se atrag. Când un artist le foloseşte..//..el are în el însuşi toate formele.

„Ochiul artistului vede realitatea altfel, într-un mod atât de personal încât ea, uneori, nu mai poate fi recunoscută" scria Geta Brătescu într-unul dintre jurnalele sale. În urma mâinii artistului, rămâne mereu o traiectorie, un desen. De fapt, un dans al mâinii.


„Geta Brătescu de mai mulţi ani deja a răbufnit pe parchetul artistic şi expoziţional global, mondial, cu o putere de convingere excepţională. Adică are retrospective la Londra, la Viena, la New York, cea pe care am asistat-o şi am fost ca să zic aşa martor nemijlocit, la Hamburg. După ce ani de zile marea sală de expoziţii Kunsthalle de la Hamburg care este marele oraş hanseatic a fost în renovare, au întâlnit-o pe Geta Brătescu custozii muzeului prin intermediari şi au descoperit-o ca marele fenomen artistic al secolului XX plus XXI. Şi retrospectiva Getei Brătescu de la Hamburg la premiera căreia, la vernisajul căreia am fost de faţă, mi-a dat de înţeles că avem de-a face cu un artist şi cu un nume deja foarte cunoscuţi în lumea occidentală.(...) Am fost surprins să văd pentru că se întâmpla taman în ziua de 4 mai, când împlinea 90 de ani, ca organizatorii să fi construit un tort imens pe mai multe etaje pe care să scrie în limba română „La mulţi ani, Geta!".  Acolo, Geta Brătescu s-a transformat într-o referinţă absolută. Am văzut cu câtă pasiune oamenii îi cunoşteau deja opera şi o descopereau în numeroasele săli ale galeriei de artă, din nou deschise odată cu ea”, povestește ambasadorul Emil Hurezeanu.

Timp de aproape jumătate de secol, începând din anii 60, gândirea liberă, abstractă, neconvenţională a Getei Brătescu a sfidat rigorile unui regim care îngrădea libertatea individului. Prin revista Secolul XX, Geta Brătescu şi-a construit propria libertate creativă. Şi prin ea, sute de mii de cititori aveau acces la cultura universală, dincolo de graniţele ideologice.

„Geta Brătescu, în primul rând, este numele iconografic al revistei Secolul 20, atunci când am văzut-o, am cunoscut-o şi am citit această revistă la începuturi, în perioada adolescenţei şi a anilor de liceu. Se întâmpla la sfârşitul anilor 60, începutul anilor 70. Revista Secolul 20 a fost un mesager de cultură universală comparată şi cât se poate de liberă, aproape în mod suspect de liberă într-o perioadă care avea insulele ei de libertate culturală, dar ele erau aleatorii şi uneori atât de controlate încât se transformau în interludii de domiciliu supravegheat”, spune Emil Hurezeanu.

Secolul XX a fost într-adevăr o oază. A fost o oază pentru cei care au construit-o şi în acelaşi timp o fereastră deschisă către lume. Sigur, Geta însăşi puncta acest lucru. Sigur că revista a trebuit să facă unele compromisuri mici ca să nu le facă pe cele mari. În acelaşi timp însă Secolul 20 a format câteva generaţii de oameni dornici să înţeleagă ce înseamnă cultura adevărată”, arată Alina Ledeanu, directorul revistei.

„Revista Secolul XX era creată, dirijată în primul rând de Dan Hăulică, era apoi redactor-şef adjunct marele poet Ştefan Augustin Doinaş, iar în interiorul ei îi întâlneam pe Italo Svevo, Gunter Grass, între capitolele de literatură şi comentariile, eseurile despre fenomenele de literatură şi cultură universală, erau din când în când imagini grafice, coperta desigur arăta de fiecare dată altfel, revista era un obiect estetic desăvârşit, înainte de a fi un instrument, un mijlocitor de cultură.  Iar Geta Brătescu era autoarea revistei culturale universale Secolul 20 vizualizate. Ea traducea în grafică şi în ilustraţie acest conţinut de deschidere şi de libertate”, punctează ambasadorul Emil Hurezeanu.

Geta Brătescu: „La Secolul, eu lucrez de..cam 50 de ani, 50, da. Şi de fiecare dată, coperta trebuie să fie diferită, şi, în acelaşi timp, egală. NU poţi să faci o treabă şi pe urmă alta şi iar alta, asta nu e coperta unui volum cum este Secolul, care lucrează într-un anumit sens pentru toată lumea. Şi asta e plăcut, să poţi să lucrezi diferit, şi acelaşi, în acelaşi timp. TREBUIE să fie acelaşi şi diferit în acelaşi timp”.


Alina Ledeanu:  „Cred că pot fi invidiată pentru că am fost un martor al acestor şedinţe de machetă unice, au fost nişte întâlniri unice între personalităţi extrem de puternice, creatoare, mă gândesc la Dan Hăulică, cel care a avut viziunea revistei Secolul XX ca o publicaţie de sinteză culturală, mă gândesc la Geta Brătescu, mă gândesc la Ştefan Augustin Doinaş, Alexandru Baciu, Andrei Brezeanu, fiecare dintre ei era un creator. Dar ciocnirile mari de idei erau între Dan Hăulică şi Geta Brătescu. Iar Geta spune şi astăzi „da, şi de multe ori eu am avut ultimul cuvânt" şi aşa era”, povestește Alina Ledeanu.

Lucrările, fie desen, fie proză, fie grafica Secolului 21, de dimensiuni reduse, au forţă. Parcă m-aş răzbuna, din când în când, pe neputinţele senectuţii. Iubesc din ce în ce mai mult oamenii, descopăr în ei valenţe mitice şi astfel mă îmbogăţesc, câştig calitatea mătăsoasă, flexibilă a sufletului care în alte perioade mi-a lipsit.” (Geta Brătescu)

„Un mare artist recluz, consecvent propriei sale vocaţii, desprins de contingent, mai mult decât alţi artişti. Chiar şi revista Secolul 20, dar Geta Brătescu îndeosebi erau fenomene singulare, fără multe echivalări”, confirmă Emil Hurezeanu.

Cerc, pătrat, triunghi, culoare. Forme supuse liniei, spaţiu-atelier şi dans. Forma unei mâini, un pumn strâns, devenit lucrarea unui artist care se joacă. Doar pentru ca, apoi, jocul să devină artă. O mie de imagini care alcătuiesc o viaţă de artist şi un nume. Al unui scriitor de desene, cum spune Geta Brătescu: „Astăzi, am scris un om care priveşte soarele”.

10 mai 2002: „Mă hotărâsem să nu mai scriu - deocamdată. Să trec din nou la planşetă, să reiau lupta mea timidă cu obiectele şi cu spaţiul. Dar mă gândesc că salvarea - dacă salvare poate fi - stă tot în cuvinte: să le provoc, să scriu, să scriu. (Geta Brătescu în „Copacul din curtea vecină”)

Alina Ledeanu:  „E un dialog între forţa mâinii, mâna fiind o temă centrală la ea, şi forţa liniei. Imaginează-ţi, mi-a spus, că este un câmp, un câmp nesfârşit. Pe care se întâlnesc nişte forme. Sigur că ele au un anumit dialog, dialogul poate fi unul cordial, poate fi unul conflictual, nu e neapărat un război, e un dialog al formelor”.

Este greu să surprinzi, în câteva ore, un artist în complexitatea sa. Este cu atât mai greu să faci faţă modestiei acestuia, atunci când ştii că, în faţa ta, se află un artist uluitor. Nu ştii ce să răspunzi atunci când întreabă, cu sinceritate debordantă, dacă a fost bine, dacă nu a dezamăgit. Tot ce poţi să faci este să te înclini cu respect şi să admiţi că geniul nu poartă doar semnătura talentului, ci porneşte, adesea, din firescul, simplitatea şi modestia unui artist.

Geta Brătescu:  „Staţi puţin! Eu respect toate meseriile, iar meseriile dvs şi ale dumnealor (arată spre cameră) sunt meserii nobile. Nobile pentru că..//..eu astăzi exist, mâine nu mai exist, dar exist prin dumnealor (arată spre cameră). M-a fotografiat, a fixat asta, şi când n-o să mai fiu eu, vor fi fotografiile. Foarte frumos! Cultura, din Antichitate, până astăzi, există prin aşa ceva”.

REPORTER: ALIDA MOCANU
IMAGINE: DRAGOŞ STOICA

Urmăriți la Digi24 în fiecare sâmbătă, de la ora 14:30, emisiunea de cultură povestită „Digicult”.