Cum a reușit Primăria Cluj-Napoca să mai evite din ambuteiaje

Data publicării:
trecere de pietoni trafic masini cluj napoca_shutterstock_1119711215
Foto: Shutterstock

Autobuzele şcolare, proiectul pilot al Primăriei Cluj-Napoca, s-au dovedit cheia care a eliberat traficul de sub presiune. Peste 200 de elevi ajung în fiecare zi la ore cu maşinile speciale, iar asta este bine şi pentru ei şi pentru oraş. Ambuteiajele s-au redus simţitor la orele de vârf când mii de părinţi plecau cu autoturismele spre şcoli.

Dis-de-dimineaţă, sute de elevi urcă în autobuzele speciale care îi duc la şcoală. Demarat la începutul anului şcolar, proiectul inspirat după modelul american, este un real succes.

- E foarte bine. Putem să lăsăm copilul. E o doamnă poliţistă care îi urcă, îi aşează. Ne place foarte mult.

- Foarte bine. Îi ia de la scară, îi aduce.

- Îi foarte bine (Aţi avea încredere să îl lăsaţi?) Da cum să nu, mai ales că e însoţit. Foarte bine.

Dacă în prima săptămână microbuzele transportau 129 de elevi către şcoală, acum, numărul lor aproape s-a dublat. Proiectul pilot se aplică deocamdată în două şcoli din zona centrală, dar autorităţile locale promit că numărul lor va creşte.

Oana Buzatu, purtător de cuvânt Primăria Cluj-Napoca: Odată cu stabilirea lui ca politică publică locală, numărul estimat a fi pus în acest program este de cinci. Principalele şcoli din zona centrală care au clase între clasa pregătitoare şi gimnaziu.

Cum părinţii nu-şi mai iau cu maşina copiii de la şcoală, ambuteiajele s-au redus simţitor în zona centrală a oraşului.

Autorităţile locale estimează că cele cinci autobuze şcolare au scos deja din centrul oraşului între 300 şi 400 de maşini la orele de vârf, relatează Alexandra Groza, jurnalist Digi24.

Autobuzele şcolare circulă acum pe cinci trasee care acoperă cele mai mari cartiere ale oraşului.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate