Galerie Foto Cum ar fi arătat astăzi Freddie Mercury, Jimi Hendrix sau John Lennon. Un proiect foto creat cu ajutorul tehnologiei AI

Cristian Șuțu Data actualizării: Data publicării:
Freddy-mercury-jimi-hendrix-john-lennon

Cu ajutorul tehnologiei AI, un fotograf turc, pe nume Alper Yesiltas, a lansat de curând un proiect foto intitulat “As If Nothing Happened” (De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat). El a readus la viață, în portrete, celebrități precum Kurt Cobain, John Lennon, Freddie Mercury, Jimi Hendrix, Janis Joplin, Tupac, prințesa Diana și Heath Ledger.

O bună parte dintre membrii Clubului 27, dar și alte celebrități care au murit înainte de vreme, pot fi acum priviți prin ochiul fotografului Alper Yesiltas. Folosindu-se de tehnologii de inteligență artificială, dar și de alte instrumente specifice postprocesării foto, artistul și-a imaginat cum ar fi arătat astăzi aceste celebrități dacă nu ar fi murit. 

„Când am început să mă ocup de tehnologia AI, am văzut ce aș putea face și m-am gândit la ce mă va face cel mai fericit. Am vrut să-i văd din nou pe câțiva dintre oamenii de care îmi era dor în fața mea și așa a apărut acest proiect”, afirmă Yesiltas, care a distribuit în rețelele de socializare (Instagram sau Behance) o primă parte a proiectului intitulat „As If Nothing Happened” (De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat). „Cea mai grea parte a procesului de creație pentru mine este ca imaginea să pară reală pentru mine, ca și cum ar fi fost făcută de un fotograf”, mai spune fotograful din Istanbul. 

Pentru a crea imaginile, Aper Yesiltas, care este și avocat, a folosit tehnologii de software precum AI Photo Enhancer Remini, dar și programe de editare foto precum Adobe Lightroom și VSCO.

Mai jos, o galerie foto cu portretele celebrităților, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. 

Kurt Cobain. Foto: Alper Yesiltas
Kurt Cobain. Foto: Alper Yesiltas

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri