Cum era atmosfera în Vama Veche, vineri seara. Patron: „Weekendul de Rusalii e un fel de Revelion!”

Data publicării:
imagini vama veche
Distracție în Vama Veche, în weekendul de Rusalii Foto: captură TV

Primul weekend la mare din acest sezon turistic a coincis cu un weekend prelungit, de Rusalii. Încă de vineri după-amiaza, Autostrada Soarelui s-a aglomerat, mulți grăbindu-se să ajungă la prima ocazia de distracție pe plajă. În Vama Veche, vineri seara sosiseră deja primii turiști, era destul de multă lume, iar patronii de cluburi și baruri erau bucuroși, dar în același timp oarecum încă nelămuriți cum să procedeze cu normele impuse de guvern.

Printre pauzele de muzică, DJ-ii adresează îndemnuri la respectarea regulilor sanitare și de distanțare socială.

„Este un vibe bun, e liniștea dinaintea furtunii, oamenii sunt dornici de distracție. Ideea e că noi nu prea știm cum să procedăm vizavi de normele impuse de Guvern. Dacă ieri eram foarte siguri că poți să ponderezi această distracție, astăzi mi se pare că este o misiune imposibilă, pentru că efectiv nu știm cum să ne distrăm neputând consuma niște shot-uri pe bar sau să ne distrăm la bar sau să putem avea distracția dansând pe plajă. Ideea e că să dansezi la mese sau să te distrezi în jurul unei mese este aproape imposibil să se întâmple acest lucru în Vama Veche. Noi încercăm să explicăm tuturor că nu mai vrem să trecem prin ce-am trecut în astea două luni și jumătate, dar în același timp și sursele din acest weekend sunt foarte importante pentru noi, pentru că încasările din vârfurile de sezon reprezintă în mare parte bugetul alocat pentru cheltuieli”, spune Ninel Dănilă, proprietarul unei terase și al unui beach bar din Vama Veche.

„Weekendul de Rusalii e un fel de Revelion în Vama Veche, ar trebui ca mâine și poimâine să fie un vârf de sezon, ținând cont și de faptul că oamenii nu pot pleca în vacanță în alte țări, ne așteptăm ca numărul turiștilor să fie dublu față de ce aveam în mod normal de Rusalii în anii precedenți. Să sperăm că și puterea de cumpărare va fi la fel de bună ca și anii trecuți și în final să fim fericiți cu toții”, a declarat Ninel Dănilă în direct la Digi24.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri