Sari la conținut
News Alert

Cum explică Jandarmeria folosirea gazelor lacrimogene la Arena Națională

Suporterii îi acuză pe jandarmi că au dat dovadă de exces de zel la meciul de pe Arena Națională dintre Steaua și Rapid şi că au împrăştiat gaze lacrimogene fără să le pese că în tribune, cei mai mulţi oameni din galerie, erau paşnici. Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a explicat însă la Digi24 că folosirea gazelor lacrimogene este prima etapă de intervenție, pe care legea o permite în situații de conflicte și violență.

„Nu putem folosi alte mijloace de violență, care ar putea produce răniri persoanelor. E primul mijloc cu care se acționează. Există o gradualitate a folosirii forței și aceasta este prima etapă”, a precizat Georgian Enache. 

Jandarmeria dăduse asigurări înainte de meci că este pregătită și că și-a luat toate măsurile pentru a asigura buna desfășurare a partidei.

Nu era necesară o suplimentare a forțelor la acest meci. Avem forte suficiente si capabile, a spus Georgian Enache. În privința oamenilor nevinovați care au avut de suferit, Georgian Enache spune că este regretabil, dar este o situație care se datorează celor care au provocat acele violențe.

În ciuda riscului de incidente la astfel de meciuri, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei îi încurajează pe suporteri să vină pe stadion și să nu se lase copleștiți. „Oamenii trebuie să se simtă în siguranță, trebuie să facem eforturi pentru a le oferi această siguranță. Oamenii de bun-simț care participă pot da o lecție și împreună cu noi putem să facem eforturi, astfel încât acest gen de persoane violente să nu mai aibă ce căuta la stadion”, a spus Georgian Enache.

Citiți și:  FOTO VIDEO. Imagini incredibile la meciul Steaua-Rapid: „Liniștește-te, mami va fi bine!”

A fost nevoie de intervenția în forță a jandarmilor la meciul dintre CSA Steaua și Academia Rapid de pe Arena Națională. Galeriile celor două echipe s-au luat la bătaie. Însă nu doar scandalagii au avut de suferit. Prinşi la mijloc între suporterii dezlănţuiţi şi jandarmii nervoşi, bătrâni, femei şi foarte mulţi copii au fost nevoiţi să părăsească de urgenţă stadionul.

50 de mii de oameni au venit să-şi aducă aminte cum era pe vremuri, când Steaua şi Rapidul luptau pentru titlu. Şi-au reamintit, însă, fără să vrea, cea mai urâtă parte a spectacolului fotbalistic de la noi. Două echipe care ar fi trebuit să demonstreze că locul lor nu e în divizia a patra au pierdut, în această seară, o mulţime de fani. Puţini s-au mai uitat la scorul de pe tabelă, când principala lor grijă a fost să fugă de pe stadion. Oameni în vârstă, părinţi care-şi aduseseră copiii la meci regretă, acum, că au venit la stadion. 

Mai mulţi spectatori paşnici au avut de suferit după ce, la minutul 27 al partidei, suporterii stelişti şi cei rapidişti au început să se bată între ei şi să arunce cu petarde şi fumigene pe stadion. 

 

Stai lângă mine, nu pleca de aici!

Aţi dat cu gaze lacrimogene!

Medic! Vino încoace, vino încoace !
Chemaţi un medic aici! Medic! Medic!
Am sunat la Ambulanţă!

Linişteşte-te, că va fi ok! O să fie bine mami!

E bine copilul?

A leşinat femeia! Dar ce a păţit, e de la gaze?

O femeie a leşinat pe culoarul de acces spre tribuna a doua. În timp ce mai mulţi suporteri încercau să o ajute, fiul ei - un băiat ce nu pare să aibă mai mult de 10 ani - asista şocat, cu lacrimi în ochi, la întreaga scenă.

„S-a dat cu gaze lacrimogene și am ieșit. Pentru că niște nebuni s-au bătut. Steliștii am văzut că s-au dus peste galeria Rapidului și asta...”, au povestit spectatorii.

„Nu se poate, în 2018 să vii să trăiești așa ceva, să-ți bubuie petarde la ureche!”, spune indignat unul dintre ei.

„Au venit femei cu copii, nu e posibil așa ceva, s-au speriat copiii. Să plece copiii traumatizați... E incredibil!”, adaugă un altul.

„Organizare foarte slabă”, comentează un alt spectator.

Cei care au fost pe stadion spun că stewarzii nu au reuşit să respingă asaltul galeriei, iar jandarmii au ajuns prea târziu. Cum lucrurile scăpaseră de sub control, au folosit gazele lacrimogene pentru a-i dispersa pe scandalagii. Până atunci, toate apelurile făcute de crainicul Arenei Naţionale au fost ignorate.

 

Etichete: suporteri , violente , jandarmeria , gaze lacrimogene , georgian enache , meci steaua rapid , incidente arena nationala , interventie dura jandarmi , spectatori arena nationala , femeie lesinata arena nationala , ultrasii

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale